Cu o imagine total schimbată în ultimul timp, mult mai calmă şi pusă pe fapte mari din punct de vedere profesional, Oana Zăvoranu este însă în continuare urmărită de scandaluri.
Numele artistei apare într-un dosar în care e acuzată “de şantaj şi ameninţare”, care se va judeca peste două săptămâni, la Tribunalul Bucureşti. Reclamantul, Sebastian Dobrescu (foto), zis şi “Ologu’”, a făcut recurs într-un proces pe care l-a pierdut şi în care-i cere pârâtei daune materiale pentru că l-a ameninţat că-l lasă fără picioare.
Cu toate acestea, în stilu-i caracteristic, Zăvo nu îşi face nici un fel de griji. “Să îmi ceară ce vrea, a pierdut pe toate planurile cu mine, inclusiv la DNA, şi îl aşteaptă ani grei de închisoare în dosarul cu vrăjitoarele… Aşa că să se bucure de libertate cât mai poate, că e preţioasă. Eu câştig în această luptă, fără nici o problemă”, se laudă Oana.
Tirul focoasei brunete a continuat în aceeaşi notă: “Dobrescu e un cămătar cu relaţii pe care eu l-am demascat cu probe de necontestat, să nu mă confunde cu nimeni, ce a făcut cu Max Bălăşescu nu o să poată face şi cu mine… Eu sunt Oana Zăvoranu şi să-şi bage bine asta în cap, să repete în oglindă, iar dacă ne vedem pe la tribunal, pot să-i dau un autograf, asta ca să fac o «aroganţă». I-e frică de mine pentru că am zis că îi rup şi celălalt picior şi-i dau cu el în cap! A pierdut şi a făcut recurs, dar o să piardă din nou. Şi va trebui să plătească şi cheltuielile de judecată. Păi, altfel rămânea şi fără picioare, şi bătut în cap. Oricum e bătut de soartă”, a spus Oana Zăvoranu.
Sebastian Dobrescu, bărbatul care a chemat-o pe Zăvo în instanţă, este practic cel de la care a plecat şi dosarul procurorului Max Bălăşescu (foto), arestat pentru luare de mită. În cazul cu pricina, Dobrescu l-a denunţat pe anchetator la DNA pentru că acesta i-ar fi cerut bani ca să-i aranjeze un dosar.
Zis şi “Ologu’”, din cauza unor probleme la un picior, Dobrescu e totodată şi cel care i-ar fi dat banii cămătarului Ion Constantin, pentru ca acesta să o împrumute pe Oana Zăvoranu, cerându-i drept garanţie casa din strada Andrei Mureşanu, în care locuieşte, în prezent, vedeta.
După o relaţie de trei ani cu Răzvan Dumitrescu, care s-a încheiat recent, pe plan sentimental Oana pare a fi cât se poate de fericită în prezenţa noului său iubit, Tomer Rehanian, un israelian cu 15 ani mai tânăr decât ea. Cei doi au fost împreună în Israel şi, potrivit mărturisirilor făcute de Mărioara Zăvoranu, mama Oanei, artista i-ar fi cunoscut şi familia cu această ocazie. Ea s-a întors recent din această vacanţă, extaziată de locurile şi de obiectivele turistice pe care le-a vizitat. Artista a fost la Mormântul Sfânt, unde a aprins lumânări, dar şi la Zidul Plângerii. “Este un loc cu o încărcătură aparte, în care te simţi mai aproape de Dumnezeu… Şi câtă nevoie avem de El… M-am rugat pentru familia mea, pentru fanii mei, dar şi pentru duşmanii mei… să devină mai buni”, ne-a dezvăluit Zăvo.