Corina este una dintre cele mai iubite artiste de la noi, având public atât în rândul puștilor, adolescenților, cât și în a celor trecuți de prima tinerețe. Este, în acelaşi timp, şi una din cele mai excentrice apariţii din peisajul monden românesc. Deși timpul liber nu este cel mai bun prieten al ei, Corina își susține fiul la toate activitățile lui.
Atunci când este în compania fiului ei, indiferent de locul în care se află, Corina este doar mama lui Robin. Artista susține că nu amestecă niciodată cariera ei cu acțiunile fiului ei și că, chiar și atunci când este prezentă la meciurile de baschet ale lui Robin, ea are grijă ca lumea să o privească la fel ca și pe celelalte mame prezente în sală.
„Când sunt mamă, sunt doar mamă și atât. Într-adevăr îl susțin pe Robin cu tot sufletul. Uneori am și emoții, uneori trăiesc foarte intens pentru că deja are meciuri foarte importante. A prins o echipă de top la noi, „Dan Dacian”. Are cantonamente cu echipa de baschet peste tot în țară, meciuri și da, atunci când sunt la meciurile lui sunt doar mama lui. Lăsăm la o parte autografele și pozele”, ne-a declarat Corina.
Corina își susține fiul la toate meciurile
În ultima perioadă, Corina a învățat să-și facă programul după cel al fiului său, dorindu-și să fie prezentă la mai toate meciurile în care joacă Robin. Deși are doar 9 ani și face un sport de contact, Corina nu este deloc panicată atunci când fiul ei se lovește pe teren. „Sunt foarte relaxată la meciurile lui și încerc să nu-i transmit din emoțiile mele. Dacă se lovește e băiat mare și îi trece”, a mai completat cântăreața.
VIDEO: Cosmin Nistor
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV. Florin Călinescu s-a apucat de gătit de nevoie: «Am învățat să fac la început lucruri simple, untură pe pâine»
Post-ul VIDEO EXCLUSIV/ Corina își susține fiul la toate meciurile. „Când sunt mamă, sunt mamă și atât” apare prima dată în Libertatea.ro.