Andreea Mantea este de-a dreptul obsedată de fiul ei, David, și nu concepe viața fără el, însă, cu toate aceste, sunt dăți când îi vine să fugă de acasă. În ultimul an, Andreea Mantea a albit la propriu din cauza lui.
Mai în glumă, mai în serios, Andreea Mantea recunoaște că fiul ei nu este deloc un îngeraș nevinovat, așa cum pare în fotografii, ci este un năzdrăvan și jumătate, pus zilnic pe șoții.
„Este exact ca mine. Nu degeaba m-a ales, nu degeaba mi l-a trimis Dumnezeu, o să fiu în curând albă toată la păr. Bine că există vopsea. Nu mai pot”, ne-a spus Andreea, completând că este înțeleasă doar de mama ei, asta pentru că David este copia fidelă a brunetei. „Mama mereu îmi zicea că o să fac un copil care o să fie exact cum am fost eu cu ea. Așa mi-a dat Dumnezeu. Ea zice că el este mai rău decât am fost eu. David pur și simplu nu se liniștește. Vreau să-mi trag și eu sufletul o dată cu el, dar nu pot. Este ceva incredibil. Dar eu sunt fericită. Orice mamă zice că copilul ei este cel mai cel, și eu zic tot așa, doar că sunt un pic speriată. Nu mă așteptam să fie atât de intens, e mult prea intens totul, absolut totul. Felul în care a început el să vorbească acum, repetă tot ce fac și tot ce zic”, ne-a mai declarat Mantea.
Andreea Mantea a albit în ultimele luni. E bombardată cu zeci de întrebări
Pe lângă efortul fizic pe care îl depune alergând după David, prezentatoarea Tv trebuie să-și stăpânească și nivelul de răbdare, căci micuțul a ajuns la vârsta la care începe să pună zeci de întrebări.
„Mă întreabă tot felul de lucruri și dacă nu-i răspund ce trebuie mă mai întreabă o dată și eu îi zic altceva și el iar mă întreabă. Dacă nu-i răspund ce vrea se enervează sau dacă nu înțelege ce-i răspund, la fel, se enervează și începe și trage de lucrul respectiv”, a mai spus amuzată bruneta.