Cernobîl la 31 de ani după tragedie. În urmă cu 31 de ani, la Cernobîl s-a produs una dintre cele mai mari tragedii nucleare din istorie, explozia centralei atomice. Experții avertizează că și după atâta timp zona încă este sensibilă și pericolul nu a trecut, în orice moment putând izbucni o nouă catastrofă.

Un expert în dosarul Cernobîl, doctorul Timothy Mousseau, care a studiat ani la rând situația din nordul Ucrainei, spune că un trăsnet din senin sau un simplu băţ de chibrit aprins pot declanşa incendii de pădure şi să conducă la formarea unor nori de substanţe radioactive ce pot împânzi cerul Europei, reprezentând un pericol la fel de mare ca cel din 1986.

Cât de periculoase pot fi încendiile din zonă

Inelul de foc din zona fostei centrale este în continuare un pericol. Trei incendii s-au produs în ultimii ani în zonă și, dacă două dintre ele un au fost atât de periculoase deoarece au fost stinse la timp, un al treilea a reușit să ajungă în zona ”pădurii roșii”, cea mai contaminată zonă după explozia din 26 aprilie 1986.

Profesorul canadian susține că și acest incendiu a fost destul de mic și a putut fi controlat la timp, dar acest tip de incident ar putea provoca pagube grave dacă s-ar extinde și mai mult. „Radioactivitatea din lemn ar ajunge din nou în atmosferă, iar în funcţie de modul în care bate vântul şi dacă plouă sau nu se depune altundeva”, a explicat Mousseau.

În funcție de cum bate vântul și dacă plouă sau în în acea perioadă, în aer s-ar putea răspândi izotopi de cesiu 137, stronţiu 131 sau iod 131  în aer, iar aceștia ar ajunge în întreaga Europă.

Riscul izbucnirii unor incendii în zona din jurul fostei centrale este agravat de acumularea de la an la an a unui strat tot mai mare de frunze uscate, crengi căzute și ierbă uscată. „Această materie moartă de la suprafaţa solului este extrem de radioactivă. Atunci când se usucă vegetația din zonă, care este deja încărcată radioactiv, devine un carburant foarte puternic pentru un eventual incendiu”, subliniază Mousseau.

Experții internaționali susțin că zona din jurul fostei centrale nucleare de la Cernobîl va continua să fie contaminată în următorii cel puţin 3.000 de ani, iar atâta timp cât în acea zonă nivelul radiaților este în continuare foarte mare, nimeni nu este în siguranță.

„În timpul accidentului a izbucnit un incendiu uriaş (care a ars timp) de zece zile, iar coloana de fum a pătruns până în stratosferă, ceea ce a permis transportarea radionucleelor pe distanţe de mii de kilometri”, afirmă cercetătorul canadian.

Tăieri ilegale de arbori în ”pădurea roșie”

Situația devine și mai rea, deoarece în zona ”pădurii roșii” s-au făcut defrișări masive, pe care însă autoritățile le neagă vehement. Lemnul tăiat ilegal din acea zonă a fost probabil vândut sau folosit la construcție, iar cei care locuiesc în case construite din acest lemn, se supun unor riscuri uriașe, deoarece nivelul de radiație din copaci este în continuare foarte mare.

Defrişările într-o pădure semi-apocaliptică ridică semne de întrebare legate de sănătate, din cauză că . arborii, asemenea muşchiului de pădure, absorb radiaţiile din sol. De asemenea, defrăşările dislocă de multe ori bucăţi de sol şi aruncă în aer praf radioactiv.

Dezastrul de la Cernobîl, suprins de un fotograf român la 31 de ani de la tragedie

Anul acesta, un fotograf din Gherla a fost la Cernobîl pentru a face o serie de fotografii cu orașul interzis. Cristi Lipovan a stat două zile la Cernobîl, oraș, care acum este pustiu și în care nivelul radiațiilor este în continuare foarte ridicat. „În mare parte, am vizitat oraşul Pripyat. În unele locuri, nivelul radiaţiilor arăta şi peste 20 micro sv/h, asta e echivalentul a aproximativ 20 de radiografii pulmonare”, a povestit Lipovan.

Cercetătorii susţin că nivelul de radiaţie din zonă reprezintă doar o pătrime din radiaţiile dispersate în 1986, imediat după dezastru. Rezultatele înregistrate în zonă la trei decenii după explozie arată că nivelul de radiaţie mediu nu depăseşte 100 de microsieverts, ceea ce este  comparabil cu expunerea la care este supus un avion de pasageri în timpul unui zbor peste Atlantic.

Fotograful și-a dorit o imagine panoramică a orașului. Pentru asta a fost la radarul Duga, care are peste 100 de metri înălțime.

„Nu mi-a fost frică nicio clipă, doar când am urcat pe radar, la câţiva zeci de metri înălţime, mi-a fost teamă să nu se rupă scara pe care urcăm, era cam şubredă. Mi-e greu să spun ce m-a impresionat cel mai mult. Totul de acolo m-a impresionat la maximum. Ar fi grădiniţa în care am intrat, iar într-o camera erau multe pătuţuri. În fiecare pat era câte o păpuşă sau câte o jucărie. Alăturat erau dulăpioarele copiilor, în care aceştia îşi ţineau hainele. Atunci parcă am avut o emoţie mai puternică”, a spus tânărul din Gherla.

Ce s-a întâmplat pe 26 aprilie 1986

În urmă cu 31 de ani, la ora 1.23, reactorul numărul 4 al Centralei Nucleare de la Cernobîl, situat la aproximativ 100 de kilometri de Kiev, în nordul Ucrainei, a explodat în timpul unui test de siguranţă.

Combustibilul nuclear a ars timp de zece zile şi a emis în atmosferă elemente radioactive care au contaminat, potrivit câtorva sute de estimări, până la trei sferturi din Europa, dar mai ales Ucraina, Belarusul şi Rusia, la vremea aceea republici sovietice. Moscova a încercat să ascundă accidentul.

Primii care au emis o alertă publică, la două zile după explozie, au fost suedezii, după ce au detectat o creştere a nivelului radioactivităţii. După acest moment s-a mobilizat și Uniunea Sovietică. Peste 600.000 de aşa-numiţi “lichidatori” din toată Uniunea Sovietică au fost recrutaţi pentru a curăţa zona, în următorii patru ani. În total, 116.000 de persoane au fost evacuate în 1986, pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei, care a rămas zonă de excludere până astăzi. Alţi 230.000 de oameni au fost evacuaţi în anii următori.

Pripiat, un oraş din Ucraina care se învecinează cu Centrala Nucleară de la Cernobîl, avea o populație de aproape 50.000 de locuitori înainte de tragedie. Inițial, oamenii nu au aflat nimic despre dezastrul din apropiere. Pentru a mininaliza accidentul, copiii din localitate au fost lăsaţi să se joace şi să înoate în râul contaminat din apropiere. Au luat măsuri abia când primii pacienţi au mers la spital pentru că sufereau de greaţă, de dureri de cap şi aveau un gust metalic în gură.

Oamenii au fost evacuați abia pe 27 aprilie după-amiaza şi li s-a spus că se vor întoarce în trei zile.

În prezent, bilanţul victimelor catastrofei este în continuare subiect de dezbatere. Comitetul Ştiinţific al ONU recunoaşte în mod oficial doar 30 de morţi în rândul operatorilor şi pompierilor ucişi de radiaţii imediat după accident.

Un raport controversat întocmit de ONU şi publicat în 2005 evocă „până la 4.000” de morţi dovedite sau preconizate în cele trei ţări cel mai afectate. Un an mai târziu, organizaţia nonguvernamentală (ONG) Greenpeace a evaluat la 100.000 numărul deceselor cauzate de catastrofă.