30/10/2024

Un profesor român a făcut o descoperire uriașă pentru depistarea cancerului

Profesorul român Victor Velculescu, coordonatorul unei echipe de cercetători de la Johns Hopkins Kimmel Cancer Center din Statele Unite a descoperit ”biopsia lichidă”, o scanare a sângelui care poate duce la identificarea cancerului înainte de apariția primelor simptome, scrie The Telegraph.

Cercetătorii coordonați de profesorul Velculescu au publicat, miercuri, în revista Science Translational Medicine stiul privind ”biopsia lichidă”, un test care scanează sângele pentru ADN-ul tumoral specific și care a identificat cancerul de stadiu incipientla mai mult de jumătate dinntre cei 138 de pacienți cu boală pe care a fost efectuat studiul.

În prezent, mai multe companii oferă teste care pot detecta cancerul în sângele pacienților aflat în stadii târzii, acestea fiind folosite pentru a ajuta la stabilirea tratamentului sau pentru a identifica dacă cancerul a recidivat după operații.

Medicul Victor Velculescu susține că identificarea cancerului într-o etapă incipientă le oferă pacienților o șansă mai bună de supraviețuire. ”Din câte știm noi, acesta este unul dintre primele studii care s-au uitat direct la cancerele în forme incipiente”, a spus oncologul român.

În efectuarea testului, provocarea a fost identificarea ADN-ului rar din cancerele reale, ignorând în același timp alte tipuri de modificări genetice care pot apărea sub forma unor divizări a celulelor sanguine sau a unor modificări genetice cu care se nasc oamenii.

Pentru acest studiu, echipa a analizat probe de sânge de la pacienții cu cancer mamar, pulmonar, ovarian și colorectal, căutand 58 de gene legate de obicei de aceste tipuri de cancer. În ansamblu, au fost capabili să detecteze 86 din 138 de cancere aflate în stadii I și II.

În timpul studiului au secvențiat mutații în tumorile de la 100 dintre pacienții studiați și au descoperit că la 82 dintre aceștia, mutațiile găsite în sânge corespundeau cele găsite în țesutul tumoral.

Profesorul Velculescu și echipa sa au realizat teste și pe 44 de pacienți sănătoși și au arătat că nu au detectat mutații derivate din cancer. Totuși ei spun că ar fi necesare mai multe studii pe un număr mai mare de subiecți pentru a dovedi ca testul poate identifica în condiții de siguranță și cu acuratețe cancerul în stadiu incipient. Un astfel de proces ar putea dura până la cinci ani.

”Speranța noastră este să reușim să identificăm cancerele într-o etapă în care pacienții bolnavi de cancer să aibă o sansă mai buna de supraviețuire. Primele utilizari ale tehnologiei ar fi la pacientii cu risc crescut de apariție a cancerului, cum ar fi fumatorii”, a explicat medicul român.

Foto: alchetron.com

Pe lângă faptul că este cercetător la Johns Hopkins, Velculescu este și co-fondator al companiei Genome Personal Diagnostics, companie privată de biopsie lichidă. El s-a născut în România, dar a imigrat alături de familia sa în Statele Unite pe când avea 7 ani. A absolvit Facultatea de Biologie de la Universitatea Stanford, a urmat apoi şcoala de medicină şi un doctorat în genetica moleculară.


Citește și: Profilul psihologic al dictatorului de la Phenian. Medicii spun că steroizii sunt de vină pentru comportamentul lui Kim Jong-Un


 

Post-ul Un profesor român a făcut o descoperire uriașă pentru depistarea cancerului apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Avocat pentru divort si partaj

Avocat pentru divort si partaj

Avocat Diana Ciocârlan este experta in Dreptul Familiei si are o vasta experienta in Divorturi …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *