Un procuror DNA băut a provocat un accident auto. Procurorul Direcției Națională Anticorupție (DNA) Eugen Stoina, care – aflat sub influenţa băuturilor alcoolice – a provocat un accident de circulaţie în Capitală.
În urma evenimentului, nicio persoană nu a fost spitalizată, iar procurorul se afla în concediu de odihnă.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi seară, de procurorii DNA, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a notificat instituţia cu privire la faptul că, la data de 11 ianuarie 2018, ora 19:30, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect un accident rutier în care a fost implicat un autoturism care aparţine şi care era condus de procurorul Stoina Eugen.
Accidentul s-a produs în Bucureşti, joi – 11 ianuarie, în jurul orei 15:00, iar în urma impactului nu au rezultat victime care să fie spitalizate.
”Din datele care ne-au fost comunicate, a rezultat faptul că cel care a produs accidentul de circulaţie, prin aceea că nu a păstrat distanţa regulamentară între vehicule, este procurorul Stoina Eugen şi că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Precizăm că în ziua producerii accidentului, acesta se afla în concediul legal de odihnă pentru perioada 11-12 ianuarie 2018, aprobat de şeful de secţie”, se arată în comunicat.
Potrivit documentului, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a transmis către Secţia pentru Procurori a CSM, solicitarea de aviz în vederea revocării domnului Stoina Eugen din funcţia de procuror DNA.
FOTO main: Adrian Manolescu
CITEȘTE ȘI…
Post-ul Un procuror DNA băut a provocat un accident auto. Kovesi cere revocarea sa apare prima dată în Libertatea.ro.