21/11/2024

Un cuplu vrea să viziteze toate cele 2.563 de gări din Marea Britanie

Un cuplu din Marea Britanie a plecat într-o călătorie originală. Cei doi britanici doresc să viziteze toate cele 2.563 de gări din Marea Britanie, în doar trei luni, relatează CNN.

Geoff Marshall și Vicki Pipe, care sunt din Londra, au plecat în această călătorie la sfârșitul lunii mai. De atunci, ei au făcut fotografii cu fiecare gară pe care au vizitată, iar toate au ajuns pe rețelele de socializare. Până acum, ei au reușit să viziteze 1.409 de stații, așa că mai de vizitat mai puțin de jumătate de gări de vizitat. Destinația finală va fi în Scottish Highlands, în august.

Ideea de a face această călătorie a pornit de la o glumă, după ce Marshall a stabilit un record mondial, în 2013, după ce a trecut prin toate stațiile de metrou din Londra, în cel mai scurt timp. Doi ani mai târziu, recordul lui a fost bătut, însă cuplul a rămas cu planul de a vizita toate gările din Marea Britanie. cei doi au lansat o campanie pentru a face rost de fondurile necesare pentru biletele de tren, dar și pentru cazare, iar apoi au pornit la drum, cu 38.000 de lire în buzunare, bani strânși din donații.

Marshall și Pipe spun că au vizitat o gară, dacă trenul în care se află oprește în aceasta, fără să fie obligatoriu să și coboare. Cu toate acestea, ei de multe ori chiar se dau jos și tren pentru a fotografia stația. Multe gări au și o poveste, după cum notează The Guardian.

De exemplu, gara Shippea Hill este foarte rar folosită, având în medie 12 vizitatori pe an.  „Este o adevărată istorie, care cred că uneori este pierdută”, a spus Vicki.Cei doi britanici plănuiesc să doneze toate fotografiile cu gările britanice Muzeului Național al Căilor Ferate din Marea Britanie, precum și Muzeului Transportului Londonez.

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

ȘTIREA MEA/Daniel Sandu, cel mai premiat regizor de la Gala Gopo, merge cu metroul

”Dovadă de normalitate. Cel mai premiat regizor la Premiile Gopo circula prin București cu metroul” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *