Situație uluitoare în Oltenia, unde un bărbat a fost declarat mort din greșeală în Gorj, chiar la Serviciul de Medicină Legală. Omul trebuia să obțină, de fapt, certificatul medical care constată decesul în condiții suspecte a fratelui său vitreg, însă medicii i-au eliberat documentul pe numele său.
Ca și cum moartea fratelui său n-ar fi fost suficientă, Ion Ciochină a avut parte de surpriză uluitoare. Gorjeanul a aflat de la Serviciul de Medicină Legală Gorj că a fost declarat mort, când, de fapt, cel decedat era fratele său vitreg, scrie Impact în Gorj.
„Mi-a cerut un buletin, eu i-am dat buletinul meu, mi-a făcut certificatul de constatare pe numele meu. M-a trecut pe mine decedat”, a precizat Ion Ciochină.
E viu și nevătămat, dar a fost declarat mort din greșeală în Gorj
Așa s-a creat confuzia. Bărbatul a prezentat medicului legist cartea sa de identitate și nu pe cea a fratelui decedat.
Reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală Gorj susţin că vina nu le aparține pentru că bărbatul a fost declarat mort din greșeală.
„La autopsia unui pacient, efectuată de colegul meu, doctorul Creţan, a survenit o eroare în sensul că medicul a cerut aparţinătorilor buletinul decedatului şi dintr-o lipsă de înţelegere s-a obţinut un buletin al unei persoane din familie. În această situaţie, certificatul pe baza buletinului dat de domnul respectiv, neştiind că este de fapt persoana în viaţă, s-a eliberat un certificat de deces. S-a corectat acest lucru, s-a anunţat Parchetul, s-a corectat numele şi totul s-a rezolvat”, a precizat Elena Beldean, şeful Serviciului de Medicină Legală Gorj (foto).
Bărbatul susține că a ajuns la Serviciul de Medicină Legală Gorj, după ce fratele său ar fi murit în condiții suspecte, fiind găsit într-o baltă de sânge.
„Ieri am fost anunţat că a murit fratele meu. Acesta lucra la o construcţie în Cartierul Panduraş. Când am ajuns acolo, înainte de a veni cei de la Criminalistică, ambulanţa plecase. El era întins pe jos, dezbrăcat într-un lac de sânge şi nu spune nimeni cine e proprietar sau patron acolo. S-a ascuns totul”, a explicat Ion Ciochină.
Bărbatul, în vârstă de 62 de ani, a decedat în timp ce lucra la o construcţie într-un cartier din Târgu Jiu. Din primele cercetări, polițiștii susțin că acestuia i s-a făcut rău, în timp ce rudele sunt de părere că bărbatul ar fi suferit un accident.
În luna februarie, un pacient a fost declarat mort din greșeală la Spitalul Județean Constanța. Cadrele medicale l-au confundat cu un alt bărbat internat în același salon. Familia au fost anunțată despre deces. Oamenii s-au pregătit pentru înmormântare, însă au constatat cu stupoare că ruda lor era în continuare, în spital, în stare gravă.