Ugo Ehiogu a murit la doar 44 de ani. Incredibila coincidență cu dispariția fulgerătoare a lui Daniel Prodan. Fostul fundaș central englez a murit după ce a suferit un atac de cord chiar pe terenul de antrenament al celor de la Tottenham under 23!
Ugo Ehiogu s-a prăbușit ieri pe terenul de antrenament și a fost imediat luat în primire de staff-ul medical al clubului Tottenham, dar nu s-a putut face nimic pentru salvarea vieții lui. El a fost transportat de urgență la spital, dar în această dimineață a murit.
Ugo Ehiogu a murit la doar 44 de ani: a jucat la București contra Stelei
Englezul cu origini nigeriene a jucart la West Brom Albion (1989 – 1991), Aston Villa (1991 – 2000), Midllesbrough (2000 – 2006), Leeds United (2006 – 2007), Rangers (2007 – 2008), Sheffield United (2008 – 2009). În 2002, a jucat la Wembley FC, o echipă în care se mai strânseseră și alți foști mari fotbaliștii, precum Keown, Caniggia, Ray Parlour și Graeme Le Saux. El a jucat numai în meciuri din Cupa Angliei.
În naționala Angliei a prins 4 selecții și a marcat 1 gol, în perioada 1996 – 2002.
Ugo Ehiogu a jucat și la București de două ori, de fiecare dată contra Stelei. prima oară cu Aston Villa, în 1997. Steaua a câștigat acasă cu 2-1, dar a pierdut la Birmingham cu 2-0. A doua oară, cu Midllesbrough, în semifinalele Cupei UEFA, ediția 2005 – 2006. Se știe, Steaua a bătut acasă cu 1-0 și a pierdut pe „Riverside” cu 4-2, cu un gol decisiv primit în minutul 89.
Post-ul Ugo Ehiogu a murit la doar 44 de ani. Incredibila coincidență cu dispariția fulgerătoare a lui Daniel Prodan apare prima dată în Libertatea.ro.