“Motivaţia unui astfel de demers legislativ este legată de necesitatea unor politici publice privind sănătatea reproducerii şi de stimulare a natalităţii, în absenţa cărora România se îndreaptă spre un dezastru demografic. România a ajuns pe primul loc în UE la mortalitate infantilă, iar natalitatea a scăzut la aproape jumătate faţă de 1990, fapt ce va avea impact negativ atât pe piaţa muncii ce va rămâne fără salariaţi, cât şi a asigurării bugetului de sănătate şi de pensii”, declară deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru .
Mai mult, Ciuhodaru spune că din cauza faptului că majoritatea consultaţiilor pe perioada sarcinii sunt extrem de scumpe, nefiind decontate de bugetul statului, multe dintre gravide nu ajung nici măcar o dată la ginecolog.
Fertilizarea in vitro, pe bani
“Doar una din trei gravide beneficiază de consult medical în perioada sarcinii, două din trei gravide nu se prezintă niciodată la medic din cauza sărăciei sau a lipsei de educaţie, iar în cele nouă luni se recomandă minimum opt controale ginecologice. Teoretic, la nivel declarativ, controlul medical e oferit gratuit femeilor însărcinate. Practic însă, «oferta » statului român durează doar câteva zile la început de lună şi cuprinde un număr limitat de servicii”, a mai spune politicianul, care estimează că o gravidă trebuie să plătească la medic peste 5.000 de lei în perioada sarcinii.
Fertilizarea in vitro, însă, nu este inclusă în acest proiect. Intervenţia se va face, în continuare, doar pe cheltuiala pacientelor.
Foarte frumoasa! Ii sta foarte bine si asa.