Taifunul Hato a făcut prăpăd în sudul Chinei și în regiunile Hong Kong și Macao, unde 12 oameni și-au pierdut viața din cauza fenomenelor meteo extreme. Cele mai multe victime sunt în Macao, relateză CNN.
Paradis al pasionaților de jocuri, regiunea Macao a fost grav afectată de taifunul Hato. Numeroase mașini au fost înghițite de ape, după ce străile s-au transformat în râuri.
Dintre cele 12 victime ale fenomenului, opt s-au înregistrat în Macao. O persoană a murit strivită de un zid, o alta a căzut de la o terasă aflată la etajul al patrulea, iar un turist chinez a fost călcat de un camion. Autoritățile au anunțat găsirea corpului unui bărbat, într-o parcare, dar nu au furnizat informații despre celelalte decese.
În Hong Kong, a fost declarată stare de alertă maximă, de nivel 10, situație care s-a mai întâmplat doar de trei ori de când fosta colonie britanică a fost retrocedată Chinei, în 1997.
Peste 120 de persoane au fost rănite de rafalele puternice de vânt și de ploile torențiale. Sute de curse aeriene au fost anulate, iar Bursa și-a închis porțile.
În provincia învecinată, Canton, în sudul Chinei, cel puțin patru persoane și-au pierdut viața, iar 26.817 au fost evacuate. Aproximativ 2 milioane de locuințe au rămas temporar fără electricitate.
Citește și: Psihologul, despre despărțirea dintre Marcel Toader și Maria Constantin. Cum să te însori și să divorțezi de 6 ori lăsând în urmă scandaluri financiare
Foto: EPA
Post-ul Taifunul Hato a făcut prăpăd în sudul Chinei. Cel puțin 12 oameni au murit | GALERIE FOTO apare prima dată în Libertatea.ro.