Partenera lui Sandu Lungu i-a sărutat pe jurații de la Uite cine dansează! Sandu Lungu și Raluca Netca s-au dezlănțuit pe ritmuri de Charleston, energie maximă. Mai mult, Raluca a trecut pe la fiecare jurat în parte și i-a sărutat. Mai timid, mai pe obraz sau… mai direct.
La final, chiar s-a suit pe masa acestora, dar și-a cerut scuze față de soția lui Mihai Petre, pe care l-a sărutat pe obraz. “Să mă ierte Elvira (numele soției lui Mihai Petre, de origine poloneză – n.r.)”, a spus Raluca, după dans.
“Nu e nicio problemă”, a liniștit-o Mihai, vizibil emoționat. Sandu Lungu și Raluca Netca merg mai departe…
Anca Serea și Nicolai Curnic au părăsit Uite cine dansează! Au fost a doua pereche eliminată de la Maratonul rock’n’roll, apoi au pus în scenă un cabaret de exceptie. Au încheiat concursul în pași de vals, dar toate acestea nu au fost suficiente pentru a merge mai departe. Votul publicului s-a dovedit a fi decisiv în a opri visul celor doi de a ajunge în finală.
A doua pereche ce s-a aflat în pericol de eliminare a fost cea formată din Marius Manole și Olesea Miculea.
După eliminarea sa, Anca Serea a spus că „a fost o experiență senzațională” și le-a mulțumit copiilor săi, pentru că „au stat atâta timp fără mămica lor”. „Buftea (studioul unde se realizează show-ul Uite cine dansează! – n.r.) a fost ca o a doua mea familie”, a mai spus ea.
În ediția de luni, 24 aprilie, show-ul Uite cine dansează! a adus cea mai grea provocare de până acum pentru cele cinci perechi rămase în competiție, deoarece au trebuit să învețe, pentru prima dată, câte trei coregrafii.
Concurenții au avut de trecut trei probe spectaculoase și numai cei mai buni au rămas pe ringul de dans, la final.
Dar, înainte de toate, trebuie menționat că Mihaela Rădulescu a purtat o rochie neagră, superbă, fapt ce nu a trebut neobservat în fața colegului său, Cabral: “Ești foarte frumoasă, arăți minunat”
Partenera lui Sandu Lungu i-a sărutat pe jurații de la Uite cine dansează! Trei probe incendiare și cinci perechi inedite de dansatori:
Prima probă – Cele cinci cupluri au fost împreună pe scenă și au dansat pe aceeași melodie, rock’n roll. Juriul a eliminat, pe rând, câte o pereche. Prima echipă eliminată din ring, Sandu Lungu și Raluca Netca, a primit 1 punct, a doua pereche eliminată, Anca Serea și Nicolai Curnic, 2 puncte, 3 puncte au mers la a treia pereche eliminată, Alex Velea și Ecaterina Dosan, iar 4 puncte au mers la Marius Manole și Olesea Miculea. Maratonul rock’n’roll a fost câștigat de Liviu Teodorescu și Marica Derdene, care au primit 5 puncte.
Proba a doua – Concurenții au pregătit zilele acestea coregrafii spectaculoase de hip-hop, reggaeton sau cabaret, pe care le-au prezențat luni pentru a convinge juriul și publicul că merită să rămână cât mai mult timp în competiție.
Sandu Lungu a dansat hip-hop, alături de partenera sa, Rașuca Netca, pe melodia lui Puya, “Pune-i la pământ”. “Pe melodia asta intru în ring, mă motivează”, a precizat Sandu Lungu.
Evident, Puya a cântat live și a ridicat sala în picioare. Nu și dansul celor doi, care a impresionat juriul doar prin atitudine, nu și prin mișcări. Aceasta a fost și concluzia lui Florin Călinescu: “Hip-hop înseamnă atitudine!”…
Doar că, atunci când au urcat împreună la Cabral, pentru a primi notele juriului, prezentatorul l-a strigat pe numele de botez, Dragoș, moment care nu i-a picat prea bine artistului, care l-a corectat imediat pe acesta.
„Puya! L-am strigat pe numele cu care l-a botezat familia, Dragoș. Dragoș Gărdescu! Hai, lasă supărarea!”, a spus, glumind, Cabral.
Proba a treia – Fiecare pereche a trebuit să copieze și să îmbunătățească o coregrafie realizată până acum de una dintre celelalte perechi. Dar asta nu a fost tot! Provocarea fiecărei echipe a fost că dansul pe care l-au prezentat pe ring să fie mult mai spectaculos decât același dans prezentat într-o ediție anterioară de o altă pereche.
Alex Velea a refăcut un dans disco mai vechi din emisiune, alături de partenera sa, Ecaterina Dosan, însă la final, spre surprinderea tuturor, a avut o replică neașteptată: “Ați încurcat melodia, dar rămâne între noi”.
“Lasă, că te-ai descurcat foarte bine”, a venit replica Mihaelei. “M-am descurcat, pentru că mă descurc în orice situație, a precizat și Alex.
Marius si Olesea au cucerit publicul în pași de Slowfox. Ea a fost o adevărată divă, iar el un veritabil James Bond. Nu degeaba Andreea Marin, la final, a fost foarte scurtă, dar șocantă: “Au dansat atât de bine… încât îi văd o pereche și dincolo de ecran”.
Lunea viitoare, surprizele se vor ține lanț la Uite cine dansează!, iar concurenții vor fi nevoiți să impresioneze în cea mai dificilă ediție a show-ului de până acum.