21/11/2024

(P) Sărbători pascale pe Insula de Smarald

Dacă anul acesta vrei să petreci Paștele în stil tradițional grecesc, Thassos este una dintre cele mai populare destinații pe care merită să o descoperi în această perioadă. Insula are o atmosferă festivă și este gazda a zeci de mănăstiri istorice, fiind locul care cinstește cum se cuvine această mare sărbătoare.

Tradiții pascale unice

Caracterul religios al insulei, dar și temperaturile extrem de prietenoase încă de la începutul primăverii, fac din Thassos destinația pe care merită să o descoperi pas cu pas, mai ales cu prilejul Paștelui.

Tradițiile insularilor sunt unice în Grecia și încep cu 6 săptămâni înaintea Paștelui, când localnicii pregătesc vestita pâine grecească asemănătoare cu un cozonac și o împart vecinilor, vestind intrarea în post.

Conform tradițiilor grecești, încă din ”joia mare” și până în ”noaptea luminată”, locuitorii merg la biserica Sf. Mihail (protectorul insulei) pentru a se ruga. În ziua de Paște au loc pe toată insula (începând cu capitala Limenas și până în satele de munte), festivaluri care vestesc Învierea Domnului.

Thassos – cea mai verde insulă grecească

Tot în această perioadă la Teatrul Antic se desfășoară piese cu caracter religios, iar în Theologos (satul din piatră al insulei), se organizează târguri de produse și preparate tradiționale. De aici poți cumpăra vestita miere de cimbrișor, ulei de măsline sau plăcințele cu mere.

Thassos are o istorie frumoasă reflectată prin siturile arheologice păstrate într-o stare foarte bună de conservare. În capitala insulei vei întâlni mai multe construcții antice pe care merită să le descoperi.

Cel mai important sit arheologic este Agora Antică care găzduiește ruinele unor temple închinate zeilor și clădiri cu rol administrativ. Mai jos de muzeul în aer liber, pe străduțele șerpuitoare împrejmuite de măslini și leandri, se întind magazine de suveniruri, cafenele boeme și taverne unde se mânăncă în stil tradițional grecesc.

Paste Insula Thassos

Hotel Maria 2* – tarif 155 euro + 399 lei/persoana, 3 nopti de cazare cu demipensiune + Masa festiva de Paste, cu program folcloric in Theologos, transport autocar, vizitele mentionate in program, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

 

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

(P) Distracții cu piticii în parcurile acvatice din Costa Brava

Vara este aproape, iar dacă nu ți-ai făcut încă planuri pentru vacanța cea mare alături …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *