21/11/2024

Oul lui Lacroix. Canadianul numit la naţionala de hochei a României a făcut spectacol la încondeiat ouă: “E primul meu Paşte aici, îmi place la nebunie!”

Oul lui Lacroix. Canadianul numit la naţionala de hochei a României a făcut spectacol la încondeiat ouă: “E primul meu Paşte aici, îmi place la nebunie!”.

Sportul nu face pauză nici de Sărbători. Au demonstrat-o sportivii de la Corona Braşov, care au schimbat pucul de hochei sau mingea de handbal cu ceara, vopseaua, pensula şi oul. Componenţii Coronei s-au “antrenat” la încondeiat ouă, în cadrul Festivalului de tradiţii româneşti “Gloria Domini”, găzduit de Casa Junilor din oraşul de sub Tâmpa.

Aflat la primul său Paşte în România, campionul naţional cu Corona şi proaspătul selecţioner, canadianul Martin Lacroix a fost cel mai încântat de provocare. “Nu e rău pentru un canadian!”, şi-a lăudat Lacroix, la final, oul pictat.

 “Am fost foarte fericit să încondeiez ouă, deşi a fost puţin complicat. Este prima dată când petrec Paştele în România – până acum am fost fie în Canada cu familia, fie în Franţa, Germania sau SUA.

M-am adaptat peste tot pe unde am fost. A fost primul meu sezon în România, iar ţara mi-a plăcut foarte mult, la fel ca şi Braşovul. Realizez că România are multe tradiţii, şi cred că este important să le respectăm.”

“Ştiu că se spune că hocheiştii sunt tipi duri, dar încerc din greu să fiu un tip sensibil – inclusiv cu oul meu!”, a glumit Lacroix.

Roberto Gliga: “Avem nevoie de infrastructură”

Şi elevul său de la club şi de la naţională, Roberto Gliga, s-a bucurat de ineditul respiro. “Ar fi cam greu să marcăm cu ouă în loc de pucuri, dar ne-am da silinţa! Va fi un Paşte fericit, deoarece am avut un sezon foarte bun, în care am ieşit campioni cu echipa de club, respectiv am şi promovat cu echipa naţională.”

“Anul viitor, la lotul naţional, va trebui să ne menţinem în grupa în care am promovat. Va fi foarte competitiv, şi trebuie să ne pregătim bine. Aşteptăm ca şi infrastructura să ţină pasul cu performanţele noastre”, a spus Gliga, care va discuta despre hochei şi la masa de Paşte: “Voi fi cu familia, ce a mai rămas din ea – tatăl meu (fosta glorie Marius Gliga, n.r.) este plecat în Qatar.”

Handbalistele Coronei învaţă tactica cu ouă!

Prezentă şi ea la eveniment, echipa de handbal feminin a “lupilor” a încercat să “fure” din arta meşterilor. “Am nevoie de fete creative la Corona în sezonul următor. Este important să reţină ce este tradiţia, să rămână ataşate de România şi să lase ceva în urma lor. Chiar mă gândeam cum să fac tactica pentru următorul meci – cred că ar fi potrivit cu ouă!”, s-a amuzat antrenorul Dragoş Dobrescu.

 “Nu mă aşteptam ca încondeiatul ouălor să fie aşa greu. Am mai prins competiţii de Paşte, am ciocnit ouă şi între noi, dar de obicei avem două zile libere şi ciocnim în familie”, a dezvăluit pivotul Georgiana Ciuciulete.

 

Post-ul Oul lui Lacroix. Canadianul numit la naţionala de hochei a României a făcut spectacol la încondeiat ouă: “E primul meu Paşte aici, îmi place la nebunie!” apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Avocat pentru divort si partaj

Avocat pentru divort si partaj

Avocat Diana Ciocârlan este experta in Dreptul Familiei si are o vasta experienta in Divorturi …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *