Mihai Morar, așa cum nu l-ai mai văzut. Prezentatorul de televiziune a mers cu familia sa să sfințească mâncarea care urmează să fie pusă pe masa de Paște.
Prezentatorul de televiziune Mihai Morar petrece Paștele alături de familia sa, la Baia Mare, acolo unde locuiesc părinții săi. Moderatorul emisiunii „Răi da’ buni”, de la Antena Stars, a mers în dimineața zilei de Paște la biserică, împreună cu părinții săi și cu soția, pentru a sfinți bucatele care urmează să fie puse pa masă.
Mihai Morar s-a afișat așa cum puțini se așteptau să-l vadă vreodată, cu coșul cu bunătăți în mână, alături de cele mai dragi ființe din viața sa.
Mihai Morar, așa cum nu l-ai mai văzut. Fericire pură
Prezentatorul de televiziune, care a fost în lacrimi recent, după ce a vorbit cu mare actor Florin Piersic, le-a transmis și un mesaj prietenilor săi virtuali.
„Hristos a înviat! Lumină! #familiaMorar – la Baraj Firiza”, a spus el.
Alături de părinții săi și de partenera de viață, Mihai Morar este mai fericit și mai relaxat ca niciodată. Prezentatorul de televiziune este foarte atașat de familia sa, alături de care obișnuiește să-și petreacă timpul liber, ori de câte ori are ocazia.
Mihai Morar, care are o soră foarte frumoasă, este căsătorit cu Gabriela din anul 2006, împreună cu care are două fetițe superbe, Mara și Cezara.
Post-ul Mihai Morar, așa cum nu l-ai mai văzut. Cum a fost fotografiat în ziua de Paște apare prima dată în Libertatea.ro.