Maxime termice de 20 de grade Celsius! Atât vom avea în zilele următoare, temperaturi la care altădată speram abia prin aprilie! Recordurile pentru această perioadă, respectiv 18… 20 de grade, se vor înregistra azi în Banat, Oltenia şi Transilvania. La polul opus, cele mai scăzute, de 4 până la 6 grade Celsius, vor fi în Moldova şi Bărăgan. Vestea bună e că vremea frumoasă se va menţine, cu mici excepţii, susţin specialiştii, până pe 2 martie. Săptămâna aceasta vom avea ceaţă în cursul nopţilor şi al dimineţilor, în sud şi în sudest. La munte va cădea lapoviţă, dar numai în zona înaltă. Ninsorile vor fi foarte slabe cantitativ şi nu vor influenţa stratul de zăpadă, care e de sub 20 de centimetri în majoritatea staţiunilor montane. Din păcate, amatorii sporturilor de iarnă trebuie să afle că sezonul acesta, cel mai probabil, stratul de zăpadă nu se va mai reface.
Etichetemeteorologii anunta temperaturi de primavara temperaturi de primavara vremea vremea frumoasa
Recomandam si
O analiză completă! De ce boală suferă părinții care și-au dat fetița de 3 ani pedofililor și ce urmări vor avea aceste orori asupra copilului
Psihologul Cezar Laurenţiu Cioc explică detaliat, din perspectivă psiho-medicală, tendinţele unor oameni cu deviaţii psihice …