Imediat după Paște, pe 23 aprilie, ieșenii au organizat un semimaraton care are dublu scop: arderea grăsimilor dobândite la masa de Paște, dar și ajutorarea copiilor inteligenți din familiile defavorizate.
Anul acesta, Semimaratonul din Iași a ajuns la cea de-a treia ediție, având un real succes în edițiile anterioare. Doar anul trecut s-au oferit peste 10 burse în valoare de 8000 de euro pentru copiii inteligenți din mediul rural prin Asociația ProRuralis, dar și 4000 de euro către proiectul „Căsuța cu cireșe” prin Asociația Salvați Copiii, care-și propune să ajute copiii defavorizați din cartierul Dacia, Iași. „Un copil învață să alerge în primii ani de viață. Cu fiecare an pierdut, el va deveni un alergător mai puțin antrenat. Cred că la fel stau lucrurile în ce privește educația. Fiecare vârstă are învățătura ei. Mai târziu, costurile vor fi mai mari și garanția reușitei mult mai mică. Rotary și Semimaraton Iași susțin în egală măsură, prin invitația la mișcare, accesul la educație și excelență în universul școlii”, a spus Alexandru Condurache, past president Rotary Club Copou.
Ieșenii au găsit metoda eficace pentru a da jos kilogramele
Împărțit în diferite tipuri de traseu, Semimaratonul se adresează tuturor categoriilor de vârstă, cel mai mic participant poate să aibă 6 ani, copiii având acces gratuit, iar taxele pentru adulți pornesc de la 30 de lei până la 90, în funcție de perioada de înscriere.
Post-ul Ieșenii au găsit metoda eficace pentru a da jos kilogramele dobândite la masa de Paște. Ies să alerge pentru copii defavorizați apare prima dată în Libertatea.ro.