03/12/2024

Gregory Porter, unul dintre cei mai buni artiști de jazz, concertează luni la Sala Palatului

Concert de jazz. Dublu premiat cu Grammy, Gregory Porter concertează în premieră în România luni, 24 aprilie la Sala Palatului, la Jazz Night Out! Acesta este considerat un Nat King Cole al generației sale.

Unul dintre cele mai importante concerte de la sfârșitul lunii aprilie are loc luni la Sala Palatului, când pe scena va urca Gregory Porter, unul dintre cei mai apreciați artiști de jazz ai momentului. Biletele se găsesc pe rețeaua Eventim. Ora de începere a concertului de jazz este 20.00.

Gregory Porter este Vocea

Vocea generației sale de muzicieni și primul nume din jazz-ul mondial. Americanul e un vocalist total –nu doar pentru că stăpânește și transformă întreg spectrul gospel, blues, R&B și soul – ci și pentru că o face în fața unui public eterogen, cu preferințe muzicale dintre cele mai diverse.

Născut în 1971 în Sacramento, Porter se pregătea de o promițătoare carieră în fotbalul american, pe care a întrerupt-o din cauza unei accidentări la umăr. Încurajat de mama sa care era pastor, cântă de mic în biserică, obisnuindu-se treptat cu audiența și emoțiile scenei. De altfel, mama sa este motivul pentru care a devenit muzician profesionist la vârsta de 40 de ani, urmându-i astfel sfatul dat în ultimele sale clipe de viață.

După o perioadă de concerte în cluburile de jazz din Harlem, muzicianul înregistrează albumele Water în 2010 și Be Good în 2012. Recunoașterea internațională vine odată cu apariția pe piață a discului Liquid Spirit, scos de Blue Note Records în 2103, disc care a intrat în Top Ten UK Charts cu vânzări de peste 100.000 de unități, și care i-a adus lui Gregory Porter un Grammy.

Răsfățatul Americii și al marilor festivaluri de jazz precum Montreux, North Sea Jazz, Jazz A Vienne, Copenhagen Jazz Festival, Gregory Porter are un incredibil succes comercial, iar timbrul lui de bariton vine cu ștampila unui număr impresionant de albume vândute, dar și numeroase premii: două premii Grammy pentru Best Jazz Vocal Album (2014 și 2017), două Jazz FM Awards, dar și titlul de Male Singer of the Year acordat de Journalists Association Jazz Awards în 2014.

Arma secretă a lui Gregory Porter este inteligența lui muzicală și felul în care alege s-o exprime. Geniul său se ascunde în compoziții, întotdeauna semnate de el însuși, fiind unul dintre puținii vocaliști care creează precis pentru punctele lui forte.

Deși e un Nat King Cole al generației sale, Porter e departe de a fi tributar unei zonei clasice sau de standards. Vocea lui nu e doar extraordinară, ci și originală, în toate sensurile, artistul făcând dintr-o muzică destinată inițial protestului, o chemare din suflet căreia nu-i poți opune rezistență.

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

ȘTIREA MEA/Daniel Sandu, cel mai premiat regizor de la Gala Gopo, merge cu metroul

”Dovadă de normalitate. Cel mai premiat regizor la Premiile Gopo circula prin București cu metroul” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *