21/11/2024

Gibraltar, “stânca” din negocierile privind Brexit | Theresa May “ar merge la război” pentru a proteja teritoriul

Negocierile dintre UE și Marea Britanie au atins deja un subiect spinos, iar lucrurile au redevenit compliace în relația dintre Regat și Spania pe tema Gibraltarului. Theresa May și alți membri au guvernului de la Londra au spus clar și răspicat că nu vor permite Spaniei să preia controlul teritoriului situat în sudul Spaniei, dar aflat sub suveranitate britanică. Mai mult, un fost lider conservator susține că May “ar merge la război” pentru Gibraltar.

Theresa May ar fi gata să pornească un război pentru a proteja Gibraltar împotriva Spaniei, așa cum Margaret Thatcher a făcut cândva pentru Falklands – afirmația îi aparține unui fost lider conservator, care a fost criticat rapid deoarece a făcut astfel de declarații inflamatoare, notează The Guardian.

„În urmă cu 35 de ani, chiar în săptămâna aceasta, o altă femeie prim-ministru, a trimis trupe în cealaltă parte a lumii pentru a apăra libertatea unui alt mic grup de britanici faţă de altă ţară vorbitoare de limbă spaniolă şi sunt absolut sigur că actualul nostru prim-ministru va arată aceeaşi hotărâre şi va fi alături de locuitorii din Gibraltar,” a declarat lordul M. Howard, fost lider conservator.

Afirmația a stârnit imediat critici. “Este incredibil că la o săptămână de la invocarea Articolului 50, conservatorii discută deja despre potențiale războaie cu vecinii noștri europeni”, a spus liderul democraților liberali, Tim Farron.

May „nu va permite niciodată ca Gibraltarul să iasă de sub controlul Londrei”

Cu toate acestea, dosarul Gibraltar va avea un rol foarte important în timpul negocierilor privind Brexitul. Statututul Gibraltarului după ieşirea Marii Britanii din UE va deveni, probabil, unul dintre punctele cele mai dificile în negocierile complexe de divorţ, ce ar urma să dureze minim doi ani.

Potrivit liniilor de negociere prezentate de Consiliul European, niciun acord între Marea Britanie şi UE nu trebuie să se aplice în cazul Gibraltarului fără un acord separat între Spania şi Marea Britanie. Guvernul spaniol s-a declarat satisfăcut de această poziţie, însă nu și Marea Britanie.

După Brexit, “niciun acord între UE și Marea Britanie nu va putea fi aplicat teritoriului Gibraltarului fără un acord între Regatul Spaniei și Regatul Unit”, se spune în textul prezentat în Valletta de către președintele Consiliului European, Donald Tusk.

Ulterior, ministrul britanic d eexterne a subliniat că teritoriul “nu va fi vândut”. Totodată, premierul britanic Theresa May a insistat, în cursul unei discuţii telefonice cu ministrul şef pentru Gibraltar, Fabian Picardo, că nu va permite niciodată Gibraltarului să iasă de sub controlul Marii Britanii.

“Nu vom intra niciodată în aranjamente în baza cărora oamenii din Gibraltar vor trece sub suveranitatea unui alt stat împotriva dorinţelor lor liber şi democratic exprimate”, a declarat May.

“Marea Britanie rămâne angajată în susţinerea noastră pentru Gibraltar, pentru oamenii săi şi pentru economia sa”, a adăugat premierul, potrivit unui comunicat publicat de Downing Street. Ea a dat, însă, asigurări că Londra este decisă să lucreze cu Gibraltarul pentru cel mai bun rezultat posibil în urma Brexit.

Dosarul Gibraltar, din nou în atenție în urma Brexit

Denumit adesea “Stânca”, Gibraltarul este un teritoriu britanic aflat în sudul Spaniei. Madridul revendică suveranitatea asupra teritoriului – cedat Marii Britanii în 1713 – iar dosarul a provocat în repetate rânduri tensiuni diplomatice cu Londra.

În timpul referendumului din iunie 2016, 96% dintre alegătorii din Gibraltar au votat pentru a rămâne în UE, fiind îngrijorați de ce se va întâmpla atunci când enclava britanică va fi exclusă din UE, după ce plecarea Regatului Unit va deveni efectivă.

Madridul i-a propus în mod oficial, în octombrie, Marii Britanii o suveranitate împărțită, care “i-ar permite Gibraltarului să rămână în UE” după ieșirea britanicilor, ofertă care a fost respinsă în cadrul unui referendum, în 2002.

Gibraltarul depinde de Spania pentru aprovizionarea sa. Totuși, economia teritoriului, specializat în servicii financiare și jocuri online, îi audce un profit și Madridului, în condițiile în care folosește circa 10.000 de lucrători transfrontalieri.

SUMAR

  • Planul UE privind negocierile cu Marea Britanie pentru ieșirea țării din blocul comunitar
  • Ce își doresc statele membre UE în timpul negocierilor. Care este poziția României
  • Migranții UE din Marea Britanie, printre care și românii care muncesc în Regat, „își vor păstra beneficiile sociale”
  • Negocierile Brexit | Ce urmează să se întâmple în următoarea perioadă

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

ȘTIREA MEA/Daniel Sandu, cel mai premiat regizor de la Gala Gopo, merge cu metroul

”Dovadă de normalitate. Cel mai premiat regizor la Premiile Gopo circula prin București cu metroul” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *