Fostul internațional francez Jean-François Domergue (59 de ani) ajută FRF să dezvolte fotbalul juvenil.
Campionul european în 1984, când naționala noastră a terminat pe locul 7 turneul final din Franța, a fost prezent săptămâna trecută în România pentru un schimb de experiență privind dezvoltarea sectorului juvenil.
În calitate de manager al departamentului de dezvoltare fotbalistică din cadrul UEFA, Domergue a vizitat împreună cu Sandu Tăbîrcă, coordonatorul loturilor de juniori ale României, unul dintre Centrele de Excelență Tricolor11, în care juniori născuți în anul 2001 efectuează o pregătire centralizată.
Prin această vizită demarează un proiect de dezvoltare a sectorului juvenil din România, cu susținerea UEFA, pentru categoria de vârstă 12-14 ani. Proiectul are și o componentă de dezvoltare a fotbalului feminin.
”Înființarea centrelor de copii și juniori precum cel pe care l-am vizitat reprezintă doar un prim pas în dezvoltarea fotbalului juvenil. La fel de important e să ai și să formezi antrenori mai buni. Cresc șansele de a avea și mai multă calitate în joc. Și important e să îți îndrepți atenția spre categoriile de vârstă U12-U14”, spune fostul fundaș de la Bordeaux, citat de frf.ro.
Jean-François Domergue a mai precizat: ”Cu un plan eficient de dezvoltare, rezultatele se pot vedea în 5 până la 8 ani. Cel mai important este ca toți cei implicați să înțeleagă că efectele nu se vor vedea doar în jocul de fotbal, ci și în societate. Proiectul este unul educațional și îi implică nu doar pe copii, ci și pe părinți, instituțiile de învățământ”.
Cu ocazia vizitei sale, Domergue a studiat și ”Metodologia pregătirii copiilor și juniorilor”, document strategic publicat de Federația Română de Fotbal în 2016 în urma dezbaterilor din teritoriu.
”Ceea ce se regăsește în acest manual eu aplic în mod practic, datorită experienței mele. Este important pentru copii și juniori și pentru fotbalul românesc să existe o viziune comună, o nouă mentalitate. Voi reveni în România peste două luni pentru a pune bazele unui plan de acțiuni în această direcție”, a mai spus Jean-François Domergue.
Post-ul Fostul internațional francez Jean-François Domergue ajută FRF să dezvolte fotbalul juvenil apare prima dată în Libertatea.ro.