Numărul dosarelor depuse în instanțe de pensionari împotriva Caselor de Pensii a crescut extraordinar de mult în ultimii ani. Asta pentru că funcționarii ar respinge, cu de la ei putere, anumite acte doveditoare din dosare, după cum susține președintele unei asociații a pensionarilor, Filip Dimitrof. Acesta ne-a explicat de ce ar proceda funcționarii așa.
”Mă numesc Valentina Lazăr și sunt din București. Actualmente pensionară. În aprilie 2016 am solicitat o adeverință din care să reiasă sporurile și veniturile pe care le-am încasat, altele decât cele trecute în Cartea de Muncă. Am menționat că aceasta îmi este nesesară în instanță pentru recalcularea pensiei. Dintr-o perioadă de 20 de ani lipsesc mai mult de 10 ani, iar sumele nu sunt nici pe departe cele reale încasate”. Desigur, pentru Valentina Lazăr începe calvarul dosarului de recalculare a pensiei, în instanță.”Suntem foarte mulți pensionari care ne confruntăm cu aceste probleme. Fie ne consideră proști, fie așteaptă să murim, să scape de noi. Suntem îndrumați să ne adresăm instanței. Aceasta însemnă timp și bani, pe care nu le prea avem. Termen în instanță de 2-3 ani pentru obligarea angajatorului de a elibera adeverința, alți 2-3 ani pentru recalculare, iar următorul termen este la cimitir”, precizează Valentina Lazăr.
8.406 dosare împotriva Casei de Pensii, doar în Teleorman
Ce este cu aceste dosare de pensionare din instanțe? Ne-a explicat Filip Dimitrof, președintele asociației de pensionari ”Dreptate și Adevăr” din Turnu Măgurele.
”Conform documentelor oficiale, între anii 2010 și 2015 Casa de Pensii Telorman a fost chemată în instanță de pensionari în 8.406 dosare civile, pe care le-a cam pierdut. Asta pentru că li se resping oamenilor documentele din dosarele de pensionare sau recalcuare, deși funcționarul nu are dreptul să facă acest lucru. Rezultatul: Casa de Pensii Teleorman a plătit 661.446 lei, doar cheltuieli de judecată, adică banii avocaților angajați de pensionari. Plus 19.967.984 de lei drepturi ale pensionarilor obținute în aceste instanțe, plus plata inflației actualizate, plus dobânzi”, ne-a spus Filip Dimitrof.
Dar, populația Teleormanului reprezintă 1,8% din populația României. Din regula de trei simplă rezultă că în cei cinci ani menționați mai sus, la nivelul întregii țări ne-am putea aștepta la aproximativ 1,140 de miliarde de lei pierduți în instanțe de Casele de pensii…
Premiile se pot acorda pentru rezultate deosebite
De ce îi pun pe pensionari pe drumuri? Că doar, funcționarul public nu dă din buzunarului lui. Sau îi dă?…”Din surse neoficiale pot să vă spun că sumele nealocate pensionarilor sunt declarate economii la final de an, iar pe baza acestor realizări se primesc prime de sfârșit de an. Faptul că în anii următori bugetul de pensii este grevat de sumele rezultate în urma pierderii proceselor nu mai contează pentru funcționar – oricum, ele se plătesc din banul deponenților la fondul de pensii”, ne-a explicat Filip Dimitrof.
Adică sumele nerecunoscute din dosare sunt un fel de ”pensii-fantomă” care produc bonusuri la sfârșit de an la Casele de Pensii.
Conform legii, bugetarii au dreptul la premii. Premiile se pot acorda în cursul anului salariaţilor care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiei, cum ar fi economiile la bugetul instituţiei.