21/11/2024

EXCLUSIV /Povestea de film a omului din spatele cebrului personaj Văru’ Săndel. I s-a schimbat viața după ce și-a văzut prietenul zdrobit de tractor

Povestea de viață a personajului Văru’ Săndel. O țară întreagă îl știe drept Văru’ Săndel, un personaj devenit atât de pitoresc asemeni vechiului Păcală, însă nu cu aceleași apucături. El cântă și glumește și prezintă emisiuni de televiziune cu dulce grai ardelenesc. Puțini știu însă că e este actor licențiat, școlit de George Ivașcu și regretatul Emil Hossu.

E mereu în costum popular, cu glume pline de… pită, ceapă și slană, dar nu totul în viața sa e ”prea ca la țară”. Haiosul personaj, pe numele său Alexandru Pop a plecat dintr-un sat mânat de urmările unui crunt accident în care și-a văzut cel mai bun prieten zdrobit de tractor și a ajuns de la sapă, din satul Lozna, Sălaj, între primii intrați la UNATC (Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie), în 1995.

În vârstă de 43 de ani, actorul Teatrului de Comedie din București își amintește cu groază nefericitul moment care i-a schimbat viața. S-a întâmplat în anii adolescenței, când, împreună cu cel mai bun prieten al său, se pregăteau să traverseze ulița din fața casei actorului. Un moment de neatenție, un impuls de a traversa în viteză, acesta a fost prins și strivit de roata remorcii unui tractor aflat în mers și a murit sub ochii lui. Se pare că osia tractorului era mai lată decât prevedea construcția utilajului, și asta a condus la teribilul accident ale cărui urmări, în principal bârfa satului, care îl arăta cu degetul ca potențial vinovat pe Alexandru Pop, au grăbit părăsirea satului natal. Cumva, drama i-a schimbat viața pentru că, pentru el, totul a început să se deruleze într-un alt sens.

Povestea de viață a personajului Văru’ Săndel. După tragedie a părăsit satul natal

Actorul a plecat la Zalău, unde a făcut liceul și unde a debutat, pe scena festivalului ”Cântare României” cu o brigadă umoristică, iar de acolo, la universitate la București, unde nici el nu realizează cum a reușit să fie acceptat când erau 11 candidați pe loc. ”Când i-am zis lui tata că am luat la facultate, de bucurie, m-a invitat să mergem la căratul paielor de la câmp. Cumva l-am dezamăgit că nu am rămas să-l ajut la munca de câmp”, povestește actorul.

”După ce am luat examenul, într-o continuă navetă, în București am venit doar cu o pereche de pantaloni. De multe ori îi luam uzi. Am avut un noroc teribil, un om de afaceri, prieten cu ai mei, mi-a promis că, dacă iau bursă, îmi completează el cu echivalentul dublului bursei. Așa stimulare… A fost o perioadă în care veneam cu bani acasă, mai rar așa ceva, ca student. Așa bine mi-a făcut acel om încât, la rândul meu, am susținut cu burse din banii mei tineri studenți la UNATC”, își aduce aminte Alexandru Pop.

Personajul există datorită lui Emil Hossu

Apoi a apărut personajul… ”Cum s-a născut Văru‘? Meritul îl au regretatul Emil Hossu și soția maestrului, Catrinel, care m-au luat să prezint alături de ei  un program de Revelion, la Acasă TV.”

Crescut la țară, agitația Bucureștiului l-a făcut  pe Varu’ Săndel să se mute tot într-un sat, la circa 30 de kilometri de Capitală, unde și-a făcut o frumoasă casă și unde se odihnește după lungi spectacole, la teatru și turnee.

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

O analiză completă! De ce boală suferă părinții care și-au dat fetița de 3 ani pedofililor și ce urmări vor avea aceste orori asupra copilului

Psihologul Cezar Laurenţiu Cioc explică detaliat, din perspectivă psiho-medicală, tendinţele unor oameni cu deviaţii psihice …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *