Gabriel Cotabiță are din nou probleme de sănătate, nu însă la fel de grave ca cele de acum doi ani, când a fost la un pas de moarte.
Artistul a ajuns, recent, din nou pe mâna medicilor! Asta după ce a acuzat ceva probleme cu respirația și stări de oboseală.
El a făcut o vizită la spital chiar înaintea concertului susținut vineri, în Piața Universității, pe care l-a dus însă la bun sfârșit, în aplauzele asistenței. De când a început tratamentul cu un medicament care-i este indispensabil în prezent, Cotabiță s-a îngrășat mai bine de 20 de kilograme. El a ajuns, practic, la greutatea pe care o avea înainte de a ține regimul grație căruia slăbise miraculos. Iar acest lucru, spun specialiștii, îi poate pune în pericol viața. Mai ales că artistul a avut probleme cu inima.
Controale amănunțite
Mai mult, de când s-a îngrășat, artistul a început să obosească destul de repede. El a ajuns sub atenta supraveghere a medicilor. Aceștia îl monitorizează constant și i-au întețit controalele, ce au devenit tot mai amănunțite. Cotabiță ține un regim strict, nu consumă alimente ce i-ar putea face rău și continuă programul de recuperare început imediat după ce a revenit miraculos la viață. De asemenea, el are și un program strict de odihnă.