Sfâșietoare momente la biserica unde se află depus trupul neînsuflețit al celei care a fost Ileana Ciuculete. Răpus de situație, cu ochii încercănați de durerea pricinuită de pierdera celui mai drag om și secat de lacrimi, Cornel Galeș stă de 90 de ore lângă trupul inert al celei căreia i-a fost soț un sfert de veac.
Sedat să nu-l mistuie suferința până la leșin, acesta privește în gol și așteaptă să se întâmple irealul. ”Du-te să o vezi, să vorbești cu ea, poate o convingi tu să… poate o convingi tu”, a îndemnat-o, în delirul său, omul rămas văduv pe Maria Dragomiroiu, sperând că buna prietenă a defunctei ar putea să o readucă la viață.
Frica de faptul că în curând nu-și va mai putea admira niciodată ”zâna” l-a făcut pe Cornel Galeș să rămână lipit de sicriul ei, la Biserica Costească, locul unde cei ce au iubit-o pe Ileana Ciuculete își pot lua rămas-bun de la ea. Privind în gol, Galeș și-a găsit puterea să povestească unui cunoscut iadul care îl trăiește de trei zile. ”Mi-e frică să dorm, cum ațipesc mă trezesc urlând, scuturat așa cum o scuturam eu când sufletul i s-a dus. Nu vreau să dorm!”.
Maria Dragomiroiu l-a tulburat
Aparenta stare de calm s-a tulburat în momentul în care și-a făcut apariția Maria Dragomiroiu.
”Cică să fiu bărbat, Maria, nu? Nu mai pot! De 8 martie îi dădeam iaurt și zice: ”Băi zgârcitule, la nunta de argint îmi dai iaurt?” 1000 de ecografii, 10.000 de perfuzii… iadul Maria… iadul, două săptămâni”, și-a vărsat drama Galeș în brațele prietenei celei care i-a fost soție.
Durere de mamă
La fel de suferindă, dar mai stăpânită, mama regretatei artiste ținea un monolog rece: ”E departe, îmi pare rău că nu pot ajunge și eu la ea! Nu pot, e prea departe”.
Astăzi, Ileana Ciuculete va fi înmormântată la cimitirul Străulești, unde i-a fost pregătit un cavou.
Ileana Ciuculete, în vârstă de 65 de ani, a murit marți seară, la spital. Înhumarea și ceremonia funerară va avea loc astăzi, la Cimitirul Străulești.