21/11/2024

EXCLUSIV/ Borcea petrece la creștinarea fiului cu Pelinel, la fel ca la cea a fiicei cu Alinei Vidican. Botez cu proțap și caviar, dar fără muzică

Condamnat la șase ani și patru luni de închisoare în celebrul Dosar al Transferurilor, Cristi Borcea respiră din nou aerul libertății, pentru 24 de ore, cu ocazia botezului lui Milan Cristian, fiul lui și al Valentinei Pelinel.

După mai multe cereri și speranțe mari năruite una câte una, Cristi Borcea a primit permisia mult visată. În aerul libertății, astăzi, după prânz, fostul acționar dinamovist și-a creștinat fiul, pe Milan Cristian care, peste o lună, ar fi împlinit un an nebotezat. Pus la patru ace, Borcea a descins la biserica aflată la doar cinci minute de casa lui din Pipera și a asistat la eoționant ceremonie alături de iubita lui, Valentina Pelinel. Întâlnirea dintre tată și fiu, prima în libertate, a fost emoționantă, Cristi fiind cel care l-a ținut în brațe pe micuțul sărbătorit.

Petrecerea a fost o replică a unui alt eveniment de familie similar. Botezul Gloriei, fetița pe care Borcea o are cu Alina Vidican, fosta lui soție, s-a produs în aceleași condiții. Și atunci, afaceristul era întemnițat, așa că posibilitățile unui chef mare erau la fel de drastic reduse. În ambele cazuri, fostul dinaovist a sărbătorit acasă, în cerc restrâns, fără mare tam-tam. Nu tu dans, nu tu muzică.

Singurul capriciu pe care și l-a îndeplinit a fost angajarea unui chef cu renume care să-i servească pe el și pe invitații lui cu mâncăruri alese. Nu au lipsit nici caviarul sau proțapul de berbecuț pregătit ca la carte în curtea vilei.

Potrivit informațiilor noastre, printre invitați s-ar fi aflat și Mihaela Borcea, prima soție a lui Cristi Borcea, care însă ar fi sărit peste slujba de la biserică și ar fi mers direct acasă pentru a nu fi observată. Alături de ea, surorile dinamovistului și copii din prima căsnicie.

Cheful de câteva ore va fi urmat de o noapteîn compania Valentinei și întoarcea la penitenciar, maine, la prima oră.

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Andreea Marin a plecat la New York. Cine se află alături de ea. “Fotograful meu personal”

Andreea Marin a plecat la New York împreună cu fetița ei. De altfel, nu este …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *