21/11/2024

Eurovision 2017. Rusia nu va transmite concursul de la Kiev, după interdicția concurentei sale de a intra în Ucraina

Rusia nu va transmite Eurovision 2017. Televiziunea de stat rusă nu va transmite anul acesta concursul Eurovision, care se desfășoară la Kiev, în luna mai, după interdicția de intrare impusă de Ucraina reprezentantei Rusiei, Iulia Samoilova, relatează Agerpres.

Este ceea ce a anunțat Canal 1 al televiziunii ruse, care a informat că a primit o scrisoare a Uniunii Europene de Televiziune (UER), organizatoare a concursului, în care regretă faptul că nu a putut soluționa problema acestui veto.

„Considerăm respingerea ucraineană absolut neîntemeiată și o tentativă a Ucrainei de a politiza concursul, în condițiile în care obiectivul (Eurovision) în cei 62 de ani de istorie a fost de a uni popoarele”, notează televiziunea rusă.

Canal 1 a reamintit că UER a propus până la acest moment Rusiei ca Iulia Samoilova, o tânără cântăreață țintuită într-un scaun cu rotile, să participe prin duplex de la Moscova, via satelit, sau să aleagă un alt reprezentant, însă ambele soluții au fost considerate inacceptabile de televiziunea rusă.

Propunerea Eurovision este fără precedent și i-ar fi permis cântăreței să participe la a doua semifinală prin satelit.

„Este ceva care nu s-a mai făcut niciodată în timpul celor 60 de ani de istorie ai UER”, notase organizația.

Prin urmare, a precizat televiziunea rusă, „ținând cont de această situație complicată, Canal 1 nu consideră posibilă transmiterea concursului Eurovision 2017”. De altfel, toate televiziunile din Rusia refuză să transmită competiția.

Iulia Samoilova e o tânără cântăreață țintuită într-un scaun cu rotile

Iulia Samoilova, reprezentanta Rusiei, este o tânără cântăreață țintuită într-un scaun cu rotile

Citește și Ilinca și Alex Florea vor reprezenta România la Eurovision 2017! Cum s-a desfășurat finala Selecției Naționale Eurovision 2017.

Iuliana Marciuc spune pe ce loc se află piesa României în topuri

Eurovision 2017, semifinale. Pe ce poziţie intră România în concurs

Post-ul Eurovision 2017. Rusia nu va transmite concursul de la Kiev, după interdicția concurentei sale de a intra în Ucraina apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Avocat pentru divort si partaj

Avocat pentru divort si partaj

Avocat Diana Ciocârlan este experta in Dreptul Familiei si are o vasta experienta in Divorturi …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *