Elena Gheorghe este însărcinată pentru a doua oară. Artista a făcut anunțul pe contul de socializare, în urmă cu puțin timp.
Elena Gheorghe este însărcinată pentru a doua oară. Interpreta a postat pe Facebook, o imagine emoționantă, în care fiul ei îi pupă burtica de gravidă. Alături de fotografie, vedeta a scris și un mesaj emoționant.
Elena Gheorghe este însărcinată pentru a doua oară și a împărtășit bucuria cu fanii ei
„Împart cu voi, parte din inima mea, bucuria acestui moment. E cea mai frumoasa veste, mi-e greu să vă spun în cuvinte, de aceea vă dedic, in premiera aceasta fotografie: Nicholas, eu și…burtica„, a scris Elena Gheorghe pe contul de socializare. De altfel, recent Elena Gheorghe a declarat că își mai dorește un copil, iar acum visul i se va împlini. Vedeta a așteptat să treacă Paștele, iar astăzi a dat marea veste.
Elena Gheorghe s-a întors recent din Japonia. „Am fost în Japonia şi am fost foarte speriată când am văzut atâţia asiatici. I-am cumpărat şi lui Nicolas bilet, dar cu patru zile înainte să plecăm el a contractat o viroză, iar medicul ne-a recomandat să-l lăsăm acasă.M-a sunat astăzi Adela, prietena mea Adela Popescu şi îi spuneam: «Adela, fă-l repede, pentru că e mult mai uşor să te reobişnuieşti cu perioada asta, când nu a trecut prea mult timp. Când deja au trecut deja cinci ani ani de zile… e mai greu» Dar asta nu înseamnă că nu ne dorim. Eu îmi doresc să mai facem un copil şi vom începe să lucrăm la asta. (…) Dumnezeu ni l-a trimis pe Nicolas şi eram nepregătiţi”, în cadrul emisiunii Răi da’ buni
Post-ul Elena Gheorghe este însărcinată pentru a doua oară. Artista a făcut anunțul în urmă cu puțin timp apare prima dată în Libertatea.ro.