Ca urmare a percheziţiilor efectuate în ziua de 03.05.2017, vizând vânzarea unui număr de vagoane casate de către SNTFM „CFR Marfă” SA cât şi implicarea SC REMAT SA Călăraşi în aceste tranzaţii facem următoarele precizări:
- Bursa Română de Mărfuri a organizat începând cu sfârşitul anului 2015 procedura de licitaţie deschisă cu ofertă în plic închis, urmată de sedinţă de licitaţie cu strigare, prin care SNTFM „CFR MARFĂ” SA oferea spre vânzare „fier vechi provenit din tăierea a 2.450 vagoane pe roţi proprii, care îndeplinesc condiţiile de casare”. Ca urmare a lipsei ofertanţilor procedura de licitaţie deschisă a fost repetată lunar până la data de 22.08.2016 când SC REMAT SA Călăraşi a adjudecat licitaţia urmare ofertei depuse. Precizăm ca preţul mare de vânzare solicitat (pentru o marfă nepregatită), a determinat SNTFM ,,CFR MARFĂ” SA să repete de cel puţin 6 ori procedura de licitaţie din lipsă de ofertanţi.
- SC REMAT SA Călăraşi, fiind singurul ofertant, a cumpărat vagoanele casate scoase la licitaţie, urmare ofertei depuse de 120 Euro/tonă, preţ stabilit de vânzător, în condiţiile în care societatea noastră a suportat toate cheltuielile ocazionate de dezmembrarea vagoanelor casate şi cântărirea, depozitarea şi transportul fierului vechi rezultat, cheltuieli care în piaţă sunt estimate la minim 40 Euro tonă. Precizăm că la data adjudecării licitaţiei preţul unei tone de fier vechi pregătit, pe piaţa din România era de 165-175 Euro.
- Precizăm ca societatea noastră este cumpărător de bună credinţă şi a respectat toate normele legale cu privire la adjudecarea licitaţiei şi derularea contractului de vânzare-cumpărare.