21/11/2024

Dirijor la 11 ani – un copil din Marea Britanie a impresionat întreaga lume

Un băiat în vârstă de 11 ani a reușit o performanță incredibilă și anume să dirijeze o orchestră formată din 75 de muzicieni, relatează Daily Mail. Matthew Smith a oferit un spectacol de neuitat celor aflați la Royal Concert Hall din Nottingham.

Poate că statura nu l-a ajutat pe Matthew, însă talentul și încrederea în sine i-au oferit toate ingredientele necesare pentru un spectacol de neuitat. Băiatul în vârstă de 11 ani a dirijat o orchestră, fără nicio greșeală. El a încântat publicul cu operata „Die Fledermaus” compusă de Johann Strauss II, devenind cel mai tânăr dirijor din Marea Britanie și poate din întreaga lume.

Matthew a dirijat fără partitură o partitură de nouă minute, stârnind ropote de aplauze la finalul spectacului din partea celor 1.300 de oameni prezenți în sală.

Talentul băiatului a fost descoperit în urmă cu patru ani, atunci când a văzut doi violoniști. Atunci i-a spus mamei sale că vrea să fie “la fel ca ei”. De atunci, el a învățat să cânte la vioară, dar și la chitară, tobe, pian și violă.

NorthFoto

Post-ul Dirijor la 11 ani – un copil din Marea Britanie a impresionat întreaga lume apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Avocat pentru divort si partaj

Avocat pentru divort si partaj

Avocat Diana Ciocârlan este experta in Dreptul Familiei si are o vasta experienta in Divorturi …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *