Cum își întrețin silueta fetele de la Bambi.Cele două surori au explicat ce anume fac pentru a arăta cât mai bine.
Denisa și Raluca Tănase, surorile Bambi – așa cum sunt ele cunoscute publicului larg, arată aproape la fel din punct de vedere fizic ca în urmă cu ani, atunci când s-au lansat pe piața muzicală din România.
De-a lungul timpului, nu au avut oscilații mari în ceea ce privește greutatea corporală.
Artistele, care tocmai au revenit din vacanța petrecută la Dubai, au fost invitate la o emisiune matinală de la Antena Stras, acolo unde au detaliat cum reușesc să-și întrețină silueta.
Cum își întrețin silueta fetele de la Bambi. Nu fac eforturi prea mari
„În principiu mâncăm de toate. În general nu ne omorâm cu carnea, eu una nu mă ating de mezeluri pentru că nu îmi plac. Nici pâine nu prea mănânc dar tot pentru că nu îmi place atât de mult.
Nu ştiu, cumva organismul meu selectează lucrurile bune şi sănătoase, dar mă mai porcesc şi eu din când în când, să nu îţi imaginezi că mănânc numai sănătos”, a declarat Denisa Tănase, cea care a format un cuplu, până de curând, cu Cătălin Cazacu.
„Eu am perioade şi perioade. Când mănânc mult şi mănânc orice, atunci când văd că pun pe mine, încep şi mănânc sănătos. Am fost plecată în vacanţă şi am mâncat numai avocado şi mango şi foarte puţin lactate…
Când suntem acasă mâncăm rar pentru că nu avem timp. Astăzi nu am mâncat până la ora asta”, a afirmat Raluca Tănase, jumătatea blondă a trupei Bambi.
Post-ul Cum își întrețin silueta fetele de la Bambi. Artistele au detaliat trucurile lor apare prima dată în Libertatea.ro.