21/11/2024

Condamnaţii neîncarceraţi sunt lipsiţi de supraveghere, de o săptămână

Începând de săptămâna trecută, consilierii de probaţiune din cadrul serviciilor de probaţiune Brașov și Bucureşti au declanşat un protest spontan prin încetarea activităţilor de supraveghere a  persoanelor condamnate care au pedepsele suspendate sub supraveghere.

Protestul, inclusiv în fala sediului Ministerului Justiţiei, continuă şi în prezent, ca urmare a faptului că demersurile derulate la nivel instituţional în scopul eliminării discriminării constatate prin decizia Curţii Constituţionale nu au dat nici un rezultat. Pe scurt, consilierii de probaţiune sunt nemulţumiţi de salarii.

În acelaşi timp, ei solicită rezolvarea problemelor sesizate cu ani în urmă şi nesoluţionate până în prezent legate de condiţiile necorespunzătoare de muncă, inclusiv respectarea legii prin asigurarea pazei şi a securităţii la locul de muncă, sediile improprii activităţii desfăşurate. De exemplu, spun consilierii de probaţiune, sediul Serviciului de Probaţiune Bucureşti continuă să funcţionează într-un imobil cu “bulină roşie”, deşi această situaţie este în mod explicit interzisă de lege şi sesizată autorităţilor) etc.

Menţionăm că  serviciul de probaţiune este responsabil de efectuarea supravegherii în comunitate a modului în care persoanele condamnate îşi respectă măsurile şi obligaţiile impuse de către instanţa de judecată. Este vorba de sancţiunile măsurii educative a libertăţii supravegheate şi a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

 

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

ȘTIREA MEA/Daniel Sandu, cel mai premiat regizor de la Gala Gopo, merge cu metroul

”Dovadă de normalitate. Cel mai premiat regizor la Premiile Gopo circula prin București cu metroul” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *