21/11/2024

Cine este românca rănită în atentatul de la Stockholm: Cerşetoarea Păpuşa Ciuraru, de 83 de ani

Presa suedeză a dezvăluit cine este românca rănită în atentatul de la Stockholm. Potrivit acestora este vorba de Păpua Ciuraru, de 83 de ani, aflată la cerșit în momentul în care a intrat camionul în mulțime.

Păpuşa Ciuraru, de 83 de ani, este una dintre victimele atacului de la Stockholm, ea fiind rănită la picior și se află internată în spital, medicii ținând-o sub supraveghere. Bătrâna era rezidentă în Suedia, dar locuia pe stradă și practica cerșetoria. Vineri ea era la locul său obișnuit în momentul în care un camion a intrat în mulțime, scrie publicația suedeză Expressen.

Femeia a povestit ce s-a întâmplat și cum a fost rănită. ”Oamenii țipau în jurul meu. Credeam că izbucneşte războiul. Am încercat să mă ridic şi să fug, dar o bucată mare de beton mi-a căzut pe picior”.

Foto: expressen.se / Emil Arvidson

24 de ore după atentatul terorist, ea se afla pe un pat la spitalul St. St. Göran’s şi tocmai îşi revenea din anestezie în urma operaţiei la care fusese supusă, când a discutat cu reporterii suedezi și trata situația cu foarte mult calm. ”A fost un idiot care conducea camionul pe Drottninggatan. A intrat in leii ăia urâţi, dar pe mine nu m-a nimerit. Uite că trăiesc şi la 80 de ani”, a povestit Păpușa pe patul de spital.

A ajuns în Europa fugind de holocaust

Papușa Ciuraru s-a născut și a crescut în nord-estul României. În 1942 a fost obligată să fugă cu familia pentru a scăpa de holocaust. După ce naziștii au fost învinși, familia Păpușei a fost obligată să fugă și de militarii ruși și abia câțiva ani mai târziu au putut să se întoarcă în România. Aici au fost împușcați de soldați comuniști așa că au fost obligați să ia calea Europei pentru a putea trăi.

După ce s-a căsătorită, Păpușa a avut 12 copii. În urmă cu mai mulți ani a ajuns în Suedia unde a început să cerșească pentru a-și ajuta familia. În Stockholm a avut parte de multe greutăți, a fost atacată, bătută, i-au fost incendiate lucrurile sau s-a aruncat acid coroziv asupra ei. Dar spune că a avut parte și de mult ajutor.

Deși acum trăiește pe străzi, este un fel de celebritate în rândul comunității de rromi din Stockholm după ce a apărut în opera God in Disguise.

Foto: expressen.se / Emil Arvidson

A crezut că s-a terminat totul

Femeia povestește că după toate prin câte a trecut în viața ei, vineri, chiar a crezut că s-a terminat totul pentru ea. „În timp ce stăteam acolo, cu piatra pe picioare, am crezut că s-a terminat totul. Apoi au venit doi oameni la mine. Unul avea o bicicletă, a lăsat-o la o parte și l-a ajutat pe celălalt să ridice piatra de pe picioarele mele. M-au ridicat și m-au dus într-un hotel din vecinătate unde am primit tratament. Am fost surprinsă că au stat și m-au ajutat. Credeam că toată lumea va fugi peste mine să se salveze”, a povestit Păpușa pentru  Expressen.

După ce a ajuns în spital a fost supusă unei intervenții chirurgicale și starea ei este bună. Femeia spune că își va continua viața ca și până acum și că speră să poată să-și ajute mai mult familia. ”Viaţa merge înainte. Nu e altă cale. Sunt recunoscătoare pentru tot ajutorul primit. Dacă tot am avut norocul să trăiesc, o să-mi ajut şi mai mult familia. Luni o să mă externeze și apoi mă întorc pe stradă”, spune Păpuşa.

Foto: expressen.se / Emil Arvidson

O româncă a fost rănită în atacul terorist de la Stockholm, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe, sâmbătă, după ce au primit informații de la Ambasada României din Suedia.

”Conform ultimelor informații primite de misiunea diplomatică română, în urma atacului a  fost afectat un cetăţean român. Acesta se află internat într-o unitate spitalicească din Stockholm, fiind în stare stabilă. Un diplomat s-a deplasat la unitatea medicală pentru acordarea de sprijin”, se arată într-un comunicat transmis de MAE.

 

 

Post-ul Cine este românca rănită în atentatul de la Stockholm: Cerşetoarea Păpuşa Ciuraru, de 83 de ani apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Avocat pentru divort si partaj

Avocat pentru divort si partaj

Avocat Diana Ciocârlan este experta in Dreptul Familiei si are o vasta experienta in Divorturi …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *