Multe dintre starurile din peisajul monden din România au avut probleme cu legea, unele mai grave, altele mai puțin, și au ajuns în spatele gratiilor.
Au plătiti scump greșelile și au ajuns să cunoască viața din închisoare. Au trăit experiențe teribile ca deținuți, experiențe pe care le-ar vrea pentru totdeauna uitate.
Cristina Țopescu
Cristina Țopescu a încercat să fugă din țară în septembrie 1989, pentru a ajunge la mama ei, în Germania. A fost prinsă și aruncată după gratii. “A fost o teribilă ocazie de a cunoaște pe propria piele regimul închisorilor comuniste, metodele slugilor lui și lumea interesantă și complexă, dramatică pe alocuri, a celor din spatele gratiilor. Mă bucur că am avut această experiență. Tatăl meu a trăit cu teama că, după cele trei luni și cinci zile petrecute în patru închisori (două aresturi și două penitenciare), voi ieși de acolo traumatizată, dacă nu cumva chiar… cu un psihic foarte zdruncinat. Nici vorbă de așa ceva! Chiar dacă, pe perioada detenției, am avut și momente de disperare, deloc vizibile pentru cei care mă anchetau, am ieșit din aceste închisori mai puternică”, a declarat ea.
Pacha Man
Pacha Man a cunoscut pușcăriile din străinătate. Era minor când a intrat după gratii, iar când a devenit om liber din nou era deja adult în toată regula. Spune că nu regretă ce a făcut, fiindcă expriențele prin care a trecut, pozitive sau negative, l-au format. “Am fost condamnat pentru jaf armat. Furam mașini, le vindeam în alte orașe, intram în case la oameni, furam tot ce găseam. În închisoare am făcut psihologie de grup, am învățat multe”, a declarat el. “Până să intru în pușcărie, tăiam pe oricine, făceam orice…”, a mai spus artistul, care a evadat după vreo 7-8 luni de detenție, dar a fost prins după trei zile și bpgat din nou la răcoare.
Tudor Sișu
Tudor Sișu, cunoscutul rapper care a pus bazele trupei La Familia, alături de Puya, în 1996, a intrat la pușcărie de mai multe ori. Întâi între 2003 și 2005, cu o condamnare pentru trafic de droguri, apoi în 2006, ca arestat preventiv într-un nou dosar. În 2011 a fost condamnat la 4 ani pentru trafic și consum de stupefiante. Mesajul artistului, când a fost încătușat, e memorabil: “Voi căuta oameni cu caracter în pușcărie, că afară n-am găsit”.
Costel Busuioc
Costel Busuioc, românul care a impresionat cu vocea sa de tenor la un concurs de talente din Spania, în 2008, a avut și el probleme cu legea. A fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, fiind găsit vinovat de lovire și alte violențe, după ce i-a dat un pumn în trafic unui șofer pentru că… mergea prea încet. Victima, Alexandru Pelcea, a avut nevoie de 18 zile de îngrijiri medicale.
Brigitte Sfăt
Brigitte Sfăt, actuala nevastă a lui Ilie Năstase, știe și ea cum e după gratii. În urmă cu ceva ani, vedeta și-a găsit soțul, pe Ovidiu Sfăt, patron de discoteci în Timișoara, mort în pat. După înmormântare, a preluat frâiele afacerii, dar a fost condamnată pentru lipsite de libertate și tâlhărie, după ce și-a sechestrat fostul administrator, și a ajuns după gratii pentru doi ani. “Am fost furată de administratorul unuia dintre cluburi. Cu toate acestea, m-am trezit arestată și acuzată de tâlhărie. Din soția lui Tavi și patroană de cluburi, am devenit o pușcăriașă… Am pierdut casa, discotecile, tot. Când am aflat asta, am vrut să mă omor”, povestea Brigitte Sfăt despre vremurile pe care le-ar vrea uitate.
Cătălin Botezatu
Cătălin Botezatu a dat cu nasul de realitatea dură de după gratii în anii ʼ90. Se afla în Italia când a fost acuzat, în 1996, de bancrută frauduloasă. Arestat în Cremona, a petrecut câteva luni într-o pușcărie de acolo, pentru ca apoi să fie extrădat și închis, în România, în Penitenciarul Rahova, de unde a ieșit în martie 1997. În biografia sa, designerul a scris că a fost o victimă a mafiei politice și financiare a vremii respective. Miron Cozma, cu care Cătălin a împărțit o vreme celula la Rahova, a declarat însă că “Bote avea datorii la cămătari și a fugit din țară. A fost adus la pușcărie și avea un preț asupra capului lui. Le-a spus gardienilor că are probleme și că vrea o celulă unde să fie protejat și a nimerit cu mine”.
Shobby
Shobby de la Coduʼ Penal a omorât o femeie însărcinată în septembrie 2010, într-un accident petrecut în Ploiești. Circumstanțe agravante pentru hip-hopper au fost faptul că avea o alcoolemie de 0,90 la mie și a încercat să fugă de la locul faptei.
Cântărețul, pe numele său real Mădălin Drăgan, a fost condamnat la cinci ani de închisoare și obligat să plătească daune de 60.000 de euro. A fost eliberat condiționat la începutul anului 2014.