21/11/2024

Cel mai cunoscut muzician român pe planetă, Gheorghe Zamfir a împlinit 76 de ani. ”Cum trec anii!”

Unul din marile simboluri ale muzicii universale, maestrul Gheorghe Zamfir a împlinit 7 6 de ani.

Cel mai cunoscut muzician român pe întreaga planetă, ”regele naiului”, așa cum a fost intitulat, Gheorghe Zamfir s-a născut și a copilărit la Găești, Dâmbovița, loc unde s-a reîntors după aproape 30 de ani de exil. Anual, zeci de instrumentiști din toate colțurile Europei vin în respectivul oraș, la propriul festival ce-i poartă numele artistului, singurul din lume dedicat naiului (suflători din Germania, Turcia, Elveția, Italia, Republica Moldova dar și orchestrele folclorice ”Lăutarii” din Chișinău și ”Zamfir 50”, condus de Daniel Jinga, dirijor al Operei Naționale Române, echipă cu care artistul a susținut 14 concerte alături de faimosul Andre Rieu).

Absolvent al Liceului de Muzică Dinu Lipatii dar și de Conservator, acceptat ca elev de cel mai cunoscut naist al vremii -Fănică Luca, Gheorghe Zamfir a fost nevoit să părăsească țara sa în 1982, când, în plin comunism, i-a dedicat un concert lui Dumnezeu spre dezaprobarea aparatului de conducere. În lunga sa carieră, ce se întinde peste o jumătate de secol, muzicianul a compus peste 300 de lucrări muzicale, aparținând genului folcloric, cameral, vocal și instrumental. Gheorghe Zamfir a adus schimbari inovatoare naiului tradițional românesc de 20 de tuburi, înbunătățindu-l cu noi variante ce conțin 22, 25, 28 și 30 tuburi, pentru largirea domeniului tonal.

În 1966 devine dirijor al Ansamblului folcloric Ciocârlia din București și scoate primul sau disc cu Casa de discuri Electrecord, care cuprinde compoziții proprii, printre care și faimoasele: ”Doina de Jale” și ”Doina ca de la Vișina”.

Între anii 1968-1970 întreprinde primele turnee în Germania de Vest, Elveția, URSS, China iar, din 1970, Gheorghe Zamfir își înființează propriul sau taraf concertistic, cu care susține în 1971, nu mia puțin de 45 de reprezentatii la Teatrul de la Gaité – Montparnasse din Paris. Concertează apoi peste tot în lume, elogiile fiind unanime, din Europa, America de Sud, Canada și SUA, pâna în Australia, Japonia și Africa de Sud. Este invitat să susțină concerte de șefi de state și personalități, printre care împăratul Japoniei, președintele Columbiei și Papa Ioan Paul al II-lea.

Gheorghe Zamfir a împlinit 76 de ani. A primit 120 Discuri de Aur și Platină

Dezamăgit de autorităţile ce l-au uitat, asta după ce numele său a vândut peste 120.000.000 albume (a fost răsplătit cu 120 de Discuri de Aur şi Platină) iiar numele său se află în primele poziţii în clasamentelele personalităţilor populare ale secolului trecut, Gheorghe a promis că va rămâne un luptător pentru a demonstra că românii sunt cei mai talentaţi din lume. Single-ul sau „Eté d’amour” devine una din piesele cele mai apreciate peste tot pe mapamond în 1976.

Este primul muzician care a cântat in timpul Misei private a Papei Ioan Paul al II-lea. Dupa moartea Sanctitătii Sale, creează special pentru comemorarea Sa Conceptul muzical” Totus Tuus”, un set de piese pentru nai, orgă și grup vocal bărbătesc.

În domeniul cinematografiei, piese ale artistului se găsesc pe coloanele sonore ale multor succese hoolywoodiene, amintim ” Once Upon a Time in America, ”Karate Kid” ori ”Kill Bill”.
Se reîntoarce în țară după Revoluție și continuă seria de concerte în Franța, Elveția și Turcia, unde este declarat cel mai popular compozitor și artist al secolului XX.

Dezamăgit de autorităţile ce l-au uitat, asta după ce numele său a vândut peste 120.000.000 (a fost răsplătit cu 120 de ”Discuri de Aur” şi ”Discuri de Platină”) iar numele său se află în primele poziţii în clasamentelele personalităţilor populare ale secolului trecut, Gheorghe Zamfir a promis că va rămâne un luptător pentru a demonstra că românii sunt cei mai talentaţi din lume.

”Cum trec anii! Ce binecuvantare să-mi fiti mereu alături, să-mi ascultați si să-mi apreciați muzica! Va multumesc din toată inima, va iubesc enorm și vă îmbratisez pe fiecare în parte!”, spune în zi aniversară Gheorghe Zamfir (FOTO, alături de Nicoleta Beca, cea care i-a devenit soție maestrului).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Post-ul Cel mai cunoscut muzician român pe planetă, Gheorghe Zamfir a împlinit 76 de ani. ”Cum trec anii!”

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

ȘTIREA MEA/Daniel Sandu, cel mai premiat regizor de la Gala Gopo, merge cu metroul

”Dovadă de normalitate. Cel mai premiat regizor la Premiile Gopo circula prin București cu metroul” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *