Chirurgul clujean Mihai Lucan, considerat cel mai prolific când vine vorba de operații de transplant, este vizat de o investigație a procurorilor antimafie. Anchetatorii au plângeri legate de activități economice, dar și de intervenții care ar fi fost la limita legii.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) încearcă să afle dacă doctorul Mihai Lucan a prejudiciat un institut medical de stat și dacă a realizat intervenții medicale neomologate, cum susțin cei care i-au făcut plângeri.
Renumitul chirurgul clujean este cunoscut pentru mii de operații, dintre care aproape 2.000 au fost numai de transplant renal. În ciuda unui CV impresionant, Lucan a fost implicat însă și în câteva scandaluri în ultimii ani. A fost acuzat în mass-media de familii ale pacienților că rudele lor au murit în urma unor operații neomologate în care li se “furau” organe – plângeri care nu au fost niciodată dovedite -, apoi s-a vehiculat că l-ar fi favorizat pe Alexandru Arșinel, în detrimentul altor bolnavi.
Care sunt țintele procurorilor
Pentru a verifica plângerile ajunse la DIICOT, procurorii antimafie au ridicat o mulțime de acte de la clinica privată a lui Mihai Lucan de la Cluj-Napoca, dar și de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca, acolo unde acesta a activat.
Una din plângerile ajunse la DIICOT aparține deputatului USR Emanuel Ungureanu. Acesta a sesizat Ministerul Sănătății, care a redirecționat plângerea, că Mihai Lucan ar fi falimentat Institutul Clinic de Urologie şi Transplat Renal din Cluj-Napoca prin clinica privată administrată de fiul doctorului. “Există suspiciuni că în ultimii șapte ani, foarte des, pacienții care erau internați la Institul de Urologie erau transferați la privat și apoi erau readuși la spital pentru îngrijiri”, susține deputatul.
La această plângere s-au anexat și alte sesizări care vizează practice medicale neortodoxe. Până în acest moment, ancheta DIICOT este în REM, altfel spus, nici o persoană nu a fost acuzată oficial de ceva, abia se cercetează doar faptele. Conducerea DIICOT Cluj, prin procurorul șef Florin Mornăilă, a refuzat să dea detalii din anchetă până când nu se vor formula acuzații oficiale împotriva unor persoane fizice sau juridice.
I-a făcut rost de rinichi lui Arșinel în 3 zile
În 2013, Mihai Lucan i-a făcut rost de un rinichi lui Arșinel la numai trei zile după ce acesta a fost trecut pe lista de așteptare a bolnavilor care au nevoie de transplant. Precizăm aici că mare parte din persoanele de pe această listă nu primesc organe de transplant și ajung să facă dializă toată viața.
Atunci, doctoral clujean a explicat că nu l-a băgat în față pe actor, ci doar a considerat că starea sa de sănătate este mai gravă decât a altora. “Lista de aşteptare a pacienţilor în vederea unui transplant este doar un element de identificare, nu cuprinde elemente de argumentaţie pentru viteza de transplant. Listele de aşteptare nu dictează cine este sau nu transplantat. Eu nu ştiu dacă este aşa. Dar precizez, dacă este aşa, alegerea s-a făcut numai pe baza unor motivaţii medicale”, declara Lucan în 2013.
România, implicată în traficul de organe?
Conform declaraţiilor făcute de expertul internaţional Sam Vankin, analist la “Global Politician”, ţara noastră este un furnizor important de ţesuturi umane recoltate ilegal. “Mai mult de 2.000 de cetăţeni din România şi-au vândut organele în ultimul deceniu”, este estimarea lui Sam Vankin privind traficul cu organe. Un organ destinat transplantului, traficat pe piața neagră, costă cel puțin 10.000 de euro, iar un corp uman sănătos, din care ar urma să fie prelevate toate organele, este un milion de euro.
Un singur român a fost prins de autorităţi că şi-a vândut un organ ilegal, în 2005. Este vorba despre un deţinut de la Penitenciarul Gherla, Robert Mihaly, care şi-a vândut rinichiul unui sârb, pentru suma de 20.000 de mărci.
CITEȘTE ȘI:
Post-ul Ce caută procurorii antimafie la „Tatăl transplanturilor”, medicul Mihai Lucan. România, implicată în traficul de organe? apare prima dată în Libertatea.ro.