21/11/2024

Andreea Marin este una dintre cele mai cunoscute vedete de televiziune din Romania

Date personale

Data si locul nasterii: 22.12.1974
Stare civila: casatorita
Copii: o fetita, Violeta
Nationalitate: romana
Religie: ortodoxa

Cariera
Studii

Facultatea de informatica – Universitatea A.I. Cuza, Iasi; Cursuri de specializare in jurnalism, relatii publice si publicitate – BBC, cursuri de specializare la Thompson Foundation si University of South Carolina; Cursul “Formarea de Mediatori”, organizat de HUMAN TOOLKIT in parteneriat cu Scoala Romana de Afaceri.

Functii detinute: Andreea Marin este una dintre cele mai cunoscute vedete de televiziune din Romania.
15 ani de experienta ca reporter, producator şi moderator la Televiziunea Nationala, incepand ca moderator la TVR Iasi, la varsta de 19 ani;

Editor şi prezentator al principalului jurnal de Ştiri din Romania, la TVR, timp de 3 ani;

Moderator şi Director de program al emisiunii “Surprize, Surprize”, realizata in prime-time pe segment social/divertisment transmisa sambata seara (3 ore in direct) – cel mai urmarit spectacol de televiziune in Romania, 9 ani la rand;

Realizator emisiune radio “Zambeste, cineva te iubeste” – 2 ore live; invitati: personalitati de prim rang din diverse domenii, axata pe reality, probleme sociale, muzica, umor, evenimente;

Maestru de Ceremonii pentru marile festivaluri internationale din Romania: Eurovision, Mamaia, Cerbul de Aur, Gala Nationala a Sportului, Eurovision Junior 2006 – faza internationala. Timp de doi ani consecutiv, corespondent special al Televiziunii Nationale la ceremonia acordarii Premiilor Academiei Americane de Film – Oscar, Los Angeles (1998/1999); Director de program şi gazda a Galei “Cei mai iubiti”, prin intermediul careia Televiziunea Nationala a oferit trofee pentru urmatoarele categorii: sport, teatru & film, muzica, umor, radio, televiziune, presa scrisa, afaceri şi moda. Premiile au fost oferite pe baza rezultatelor unui sondaj national realizat de un prestigios institut de sondare a opiniei publice’; 2008-2013 Director editorial al Revistei Business Woman Magazine;

Este presedinte fondator al Fundatiei „Pretuieste Viata” care deruleaza campanii umanitare, pe teme de sanatate, educatie si un jurnalism de calitate;

Interviuri

A realizat interviuri cu Liam Neeson, Harrison Ford, Mike Myers, Eric Roberts, Salma Hayek, Martin Landau, Julio Iglesias Jr., Valerio Massimo Manfredi, Beyonce, Liza Minnelli, Eric Braeden (Tânăr și neliniștit), Gary Marshall (regizorul filmului “Pretty woman”), Mickey Rooney, John Savage, Mike Fenton, Martin Lawrence, Sylvie Vartan, câștigătoarea premiului Oscar Sally Kirkland, câștigătorul premiului Oscar pentru machiaj Vee Neill, pianistul Richard Clayderman, actorii Larry Hagman, Los del Rio, Samantha Fox, Brigitte Nelson, etc. A realizat interviuri în exclusivitate la Metropolitan Opera din New York cu Placido Domingo, Angela Gheorghiu și Peter Gelb, managerul general al Operei Metropolitane. Cele trei personalități au transmis un mesaj prin care susțin Campania „România pentru copiii Europei”, prezentată de Andreea Marin Bănică la Televiziunea Națională. Este prima jurnalistă din România care a escaladat vârful Kilimanjaro, „Acoperișul Africii”, și coproducător al documentarului „Kilimanjaro 2001” realizat pentru TVR, care a obținut cea mai mare audiență la 1 decembrie 2001. A fost director de program și gazdă a emisiunii tradiționale „Cei mai iubiți”, prin intermediul căreia Televiziunea Națională oferă trofee pentru următoarele categorii: sport, teatru & film, muzică, umor, radio, televiziune, presă scrisă, afaceri și modă. Premiile au fost oferite în baza rezultatelor unui sondaj național realizat de un prestigios institut de sondare a opiniei publice. A fost câștigătoarea trofeului „Cea mai iubită vedetă feminină de televiziune”, în ediția din 2002 a spectacolului „Cei mai iubiți”.
Campanii.

Promotor al campaniei „Ordinul Morții Nu Poate Salva Vieți”, inițiată de Asociația Salvează Vieți, menită să vină ȋn ajutorul bolnavilor ce necesită tratamente pentru boli grave de care nu pot beneficia la noi ȋn țară ȋn timp util. Pentru susținerea acestei campanii, Andreea a inițiat și o petiție ce a fost semnată de mii de români din peste 200 de orașe ale țării și 20 de state ale lumii. Campania a obținut premiul „Salvează Vieți Ucide Birocrația” la Gala Premiilor Participării Publice. martie – mai 2010 – membru al Juriului Galei Societății Civile pentru secțiunile: „Sănătate”, „Servicii sociale pentru categorii defavorizate”, „Buget-/Eficiență +” octombrie 2009 – coproducător, manager de proiect, realizator, promotor și moderator al Galei Scheherazade, difuzată pe Realitatea TV, un teledon maraton de 4 ore ȋn direct, cu zeci de personalități din diverse domenii. Gala și campania care a cotinuat până la sfârșitul anului au atras atenția asupra drepturilor copiilor. Bilanțul parțial al fondurilor strânse timp de 2 ore: aproximativ 70.000 de euro, campania urmând să continue până la sfârșitul anului octombrie 2009 – moderatorul celei de-a șasea ediții a Galei Gesturilor de Suflet ȋn Sănătate Mintală, alături de Dr. Cristian Andrei. Promotor al campaniei „Șansă la viață, șansă la noi amintiri”, inițiată de Procter & Gamble. Promotor al campaniei „Viața după colectare”, inițiată de Asociația „Mai mult verde”. iunie 2009 – coproducător, manager de proiect, promotor, moderatorul celei de-a treia ediții a Galei UNICEF, cu sute de personalități din diverse domenii invitate pentru un teledon ce a avut ca obiectiv strângerea de fonduri ȋn beneficiul copiilor din România prin dezvoltarea și extinderea programelor de eductie parentală. Bilanțul parțial al Campaniei UNICEF pentru dezvoltarea și implementarea programelor de educație parentală: aproximativ 200.000 dolari. 2009 – promotor al Campaniei „Școala te face mare”, inițiată de Asociația Ovidiu Rom și Telefonul Copilului, ȋn colaborare cu Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Protecția Copilului; printre obiectivele campaniei: responsabilizarea cetățenilor referitor la drepturile și obligațiile pe care le au cu privire la educația copiilor, strângerea informațiilor despre probleme raportate de către cetățeni și trimiterea lor către autorități ȋn sprijinul adoptării unor schimbări care să facă mai ușoară ȋnmatricularea ȋn școală a copiilor cu o situație materială dificilă. 2009 – realizator concept și promotor al Campaniei naționale pentru sănătatea mintală desfășurată sub egida Uniunii Europene ȋn colaborare cu Fundația ESTUAR. 2009 – promotor și imagine a campaniei ecologice „Reabilitarea colectării, transportului, tratării și depozitării deșeurilor solide ȋn județul Dâmbovița” pentru îmbunătățirea calității vieții ȋn Jud. Dâmbovița, un proiect – pilot cu finanțarea Uniunii Europene. decembrie 2008 – Gala Pampers-UNICEF, concept, scenariu și moderator – Andreea Marin Bănică. octombrie 2008 – susținător și Promotor al campaniei „Copii speciali ȋntr-o Românie autistă”, inițiată de “Jurnalul Național” ȋn beneficiul celor 30.000 de copii ce suferă de autism și al familiilor lor. septembrie 2008 – februarie 2009 – susținător și promotor al Campaniei mondiale pentru eradicarea tetanosului matern și neonatal “1 pachet = 1 vaccin”, derulată de Pampers și UNICEF, cea mai amplă campanie derulată de UNICEF până acum, având ȋn paralel și o serie de evenimente adiacente organizate special pentru a ajuta copiii și maternitățile din România. Țara noastră a ȋnregistrat ȋn prima etapă a campaniei cel mai bun rezultat din Balcani. septembrie 2008 – septembrie 2009 – susținător și promotor, prin Fundația „Prețuiește Viața”, al Campaniei Naționale „Citește cu mine”, o campanie inițiată de Policy Centre for Roma & Minorities, avându-i printre parteneri: Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Blocul Național Sindical, Biblioteca Naționala a României. „Citește cu mine”- campanie care se desfășoară la nivel național, având ca scopuri: trezirea interesului copiilor pentru citit și scris prin evenimentele de lectură organizate ȋn școli, sensibilizarea părinților cu privire la rolul capital pe care ȋl au ȋn dezvoltarea abilităților cognitive ale copiilor, sensibilizarea autorităților politice, instituțiilor și a personalităților publice față de angajamentul lor ȋn lupta contra analfabetismului și promovarea valorilor culturale. august 2008 – gazdă a Teledonului „România prinde rădăcini”, co-producător și implicare ȋn promovarea și producerea campaniei. Teledonul organizat de Realitatea TV ȋn parteneriat cu UNICEF a avut ca scop strângerea de fonduri destinate ajutorării sinistraților din Moldova și Maramureș ȋn urma dezastrelor naturale din vara anului 2008. Bilanț: ȋn 4 ore de transmisiune ȋn direct, cu participarea a peste 120 de personalități din diverse domenii, inclusiv Președintele României – peste jumătate de milion de euro și contribuția adăugată campaniei a organizației Habitat for Humanity constând ȋn construcție și reabilitare de case ȋn valoare de 645.000 euro. Bilanțul final al campaniei „România prinde rădăcini”: 1.200.000 USD. aprilie / mai 2008 – “Campania pentru jurnalismul de calitate” – prima acțiune de amploare a Fundației „Prețuieste viața”, prin care Andreea Marin Bănică și Ștefan Bănică au acordat burse studenților la Jurnalism din 6 mari centre universitare ale țării pentru lucrările lor deja publicate sau prezentate ȋn spațiul public, lucrări cu idei constructive ȋn sprijinul societății. Campania a fost susținută de două mari trusturi de presă (Edipresse SA și Ringier România) și de o companie multinațională (Procter & Gamble). mai 2008 – inițiator, coproducător, manager de proiect, realizator, campanie media, promotor, moderatorul celei de-a doua ediții a Galei UNICEF, cu sute de personalități din diverse domenii invitate ȋn cele două studiouri ale Televiziunii Române; invitat special din străinătate – Nana Mouskouri, Ambasador Internațional al Bunăvoinței pentru UNICEF. Bilanțul final al Campaniei UNICEF pentru inițiativa Spital – Prieten al Copilului este de 440.000 dolari. 2007 – inițiator, co-producător, manager de proiect, concept, campanie media, promotor, moderator – GALA UNICEF 6O, cel mai mare eveniment UNICEF în România, prima gală televizată, cu peste 200 de personalități invitate din țară și de peste hotare (artiști, sportivi, oameni de afaceri, politicieni, oameni de televiziune și radio, invitat special președintele României, mesaje filmate special pentru România: sir Roger Moore, David Beckam, Robbie Williams); Gala UNICEF 60, transmisă în direct timp de patru ore, a adunat aproximativ 670.000 euro. Campania s-a desfășurat până la 8 martie 2007. Bilanț final: 700.000 euro, record în România pentru o campanie de televiziune (care a avut ca bază donațiile telespectatorilor-donatori anonimi, și nu cele ale marilor companii interesate de publicitate); Septembrie 2007 – GALA CRUCEA ROȘIE, organizată în beneficiul persoanelor vârstnice în suferință. Andreea Marin Bănică – directorul evenimentului, promotor, concept, campanie media, moderator; 2006 / 2007 – Campania Profesorul tău de cultură generală, în parteneriat cu Editura Reader’s Digest; în 2007 valoarea donației a depășit 3.000.000 RON, adică peste 25.000 de produse de cultură generală: cărți, cursuri interactive de limba engleză și CD-uri; 2007 – invitat special pentru a susține conferințe la catedra de jurnalism a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, cu tema „Statutul jurnalistului – o provocare în jungla în care trăim” (Andreea Marin Bănică oferind cu această ocazie o bursă de 1000 euro celui mai bun student din Cluj la jurnalism) și la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din București, conferința cu tema „Jurnalistul și lecțiile sale de viață”; din octombrie 2007 – ambasador Silgard pentru România – susținătoarea cauzei umanitare – „lupta împotriva cancerului de col uterin”; 2007 – În derulare: campania pentru copiii bolnavi de cancer, îngrijiți la Spitalul Fundeni din București. Dotarea cu medicamente, consumabile pentru atelierul de lucru al copiilor, enciclopedii, aparate de aer condiționat pentru saloane, aparatură medicală. Următorul pas este realizarea concertului televizat cu orchestra Scalei din Milano, în luna decembrie, pentru strângere de fonduri; octombrie 2006 – promotor și gazdă a celei de-a doua ediții a „Galei Gesturilor de Suflet”, alături de Dr. Cristian Andrei, Președintele Fundației Estuar. Campania și Gala au avut ca scopuri: creșterea toleranței față de persoanele cu probleme de sănătate mintală, incluziunea socială a acestora, lupta ȋmpotriva discriminării acestor oameni, responsabilizarea socială și strângerea de fonduri ȋn beneficiul persoanelor cu handicap psihic. aprilie 2006 – gazda a celei de-a 3-a ediții a Galei UNICEF, unul dintre cele mai importante evenimente caritabile ale acelui an. Peste 450 de invitați din mediul de afaceri, socio-cultural, politic și mass-media au contribuit la strângerea unei sumei mari de bani, transformând acea ediție în cel mai mare eveniment netelevizat organizat de UNICEF în România până la acel moment; aprilie 2006 – inițiator, imagine și purtător de cuvânt al campaniei umanitare „Prețuiește viața” pentru ajutorarea copiilor victime ale inundațiilor din lunca Dunării, campanie susținută de Televiziunea Română și UNICEF România. În urma acestei campanii s-au strâns 300.000 de dolari americani, sumă destinată copiilor afectați. 2006 – Andreea Marin Bănică a fost numită primul ambasador UNICEF al Bunăvoinței pentru România; Inițiator al unei campanii sociale unice, fără precendent, „Prețuiește viața”, în scopul sprijinirii sistemului medical din România în realizarea transplantului medular pentru bolnavii de leucemie. Campania a obținut Premiul Mass-Media în 2004.

Donațiile au însumat contravaloarea bugetului alocat anual Ministerului Sănătății pentru transplantul medular în România. Inițiator al campaniei „Zâmbet pentru Asia” în parteneriat cu Televiziunea Română și UNICEF, care a avut ca scop strângerea de fonduri destinate ajutorării victimelor și diminuării urmelor dezastrului tsunami-ului din Asia. Bilanț: 750.000 de dolari americani.
Andreea Marin s-a întors în Asia cu un transport de medicamente pentru UNICEF Bangkok]], realizând și un nou documentar în Thailanda, numit „Zâmbet pentru Asia”. De asemenea, cu scopul de a strânge fonduri, în cadrul acestei campanii s-a scos spre vânzare primul documentar realizat de Andreea Marin Bănică cu un an înainte de tsunami în Asia, numit „Thailanda – Academia de Turism”; Gazdă a Teledonului „România pentru copiii Europei”, organizat de Televiziunea Națională, parte integrantă a unei acțiuni caritabile de amploare, în scopul strângerii de fonduri pentru copiii din orfelinatele românești și europene, acțiune sprijinită de Guvernul României. Pe durata acestei acțiuni s-a adunat suma de 1.100.000 euro; Invitat special din străinătate: baronesa Emma Nicholson; Promotor și purtător de cuvânt al campaniei de sprijinire a centrului de îngrijire paliativă a bolnavilor în stadiu terminal – MOBILMED – martie 2005. Promotor și purtător de cuvânt al Campaniei de educare a viitoarelor mame, inițiată de Fundația „Copii sănătoși” – septembrie 2005 Promotor și purtător de cuvânt al Campaniei împotriva discriminării persoanelor afectate de HIV/SIDA, inițiată de UNICEF România – 2005 Imagine a Campaniei pentru Sănătatea Reproducerii, inițiată de USAID și Ministerul Sănătății.

Viata personala

In 1984, Andreea si-a pierdut mama intr-un accident de masina.

“Mama era pe scaunul din fata, din dreapta, si a sarit peste noi (n.r. – Andreea si sora ei, Cristina, care avea 4 ani), pentru a ne proteja. Impactul a prins-o in aer”.

Ca si cum drama n-ar fi fost desavarsita, in drum spre spital, cand secundele castigate faceau cat bataile speriate ale unei inimi de mama, o ploaie torentiala s-a pus de-a curmezisul sperantei: “Omul care oprise masina ca sa ne duca la spital a ramas fara combustibil. Mama a murit in bratele mele!”, a povestit Andreea Marin intr-un interviu.

Andreea Marin s-a casatorit cu Stefan Banica jr. in SUA, in 2006, dupa o relatie oficiala de peste doi ani. In luna ianuarie 2006, Andreea Marin s-a casatorit cu Stefan Banica Jr, iar pe 15 decembrie 2007 a nascut-o pe Violeta, primul lor copil. Stefan Banica mai are un copil, Radu Stefan, de patru ani, a carui mama este Camelia Constantinescu. Andreea Marin si Stefan Banic jr. au divortat in ianuarie 2013 dupa o relatie de 7 ani.

Andreea Marin a mai fost casatorita, cu Cristian Gheorghita, din 1995 pana in 1998.

“Am mai fost casatorita, se stie, la 18 ani, am trait un alt sentiment, cu sinceritatea si bucuria pe care ti-o dau tineretea si inceputul de drum in viata, ca femeie. Ceea ce se intampla, insa, de cand a aparut Stefan in viata mea, nu se aseamana cu nimic, nici nu incerc o comparatie cumva, pentru ca ea pur si simplu nu exista. Am stiut din capul locului ca barbatul care ma va implini ca femeie, transformandu-ma in mama, va deveni, negresit, marea mea dragoste. Pentru mine, un om care a cunoscut atatia ani un succes neegalat inca in meserie, nu a existat fericirea in adevaratul sens al cuvantului, pana ce n-a scancit puiul asta mic de fata, rasarit din mine, in bratele mele”, a spus Andreea intr-un interviu.

Andreea Marin s-a casatorit cu Tuncay Ozturk in 2013, inainte de sarbatori.

„Am făcut cununia într-un sat unde am găsit oameni frumoşi, oameni discreţi. A fost o întâmplare, dar ne-a plăcut mult satul, locul acela, şi am zis de ce nu. Martori au fost doar sora mea şi soţul ei. Ne-am dorit simplitate. Verighetele le-am luat de la Roberto Bravo, un brand turcesc. Le-am comandat, au venit, totul discret, exact aşa cum ne place nouă. Ne-am dorit ca sentimentele noastre să fie cele mai importante. Nimeni nu a filmat nunta asta, avem doar câteva fotografii făcute de cei de acolo, la rugămintea noastră“, i-a povestit ea lui Mădălin Ionescu.

„După aceea am sărbătorit în familie, simplu şi frumos. Noi nu ne-am propus să facem ceva special şi nu am vrut să atragem după noi echipe de filmat. Doream să ne amintim de acest moment frumos, care să ne aparţină doar nouă“, a ţinut ea să precizeze.

„După ce ne-am căsătorit, nu s-a schimbat nimic. Dragostea dintre noi, faptul că suntem un trio, faptul că el a lăsat toată viaţa lui de dinainte şi venind aici pentru mine, eu am înţeles că vreau să fiu cu el, pur şi simplu. Atunci am spus DA, fără nicio ezitare. Eu chiar preţuiesc viaţa, fac ceea ce simt şi vreau să simt fericirea deplină“, a mai spus Andreea.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Biografia lui Smiley

Date personale Porecle: Smiley Functia detinuta: Cantaret Data si locul nasterii: 27.07.1983, Pitesti Stare civila: …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *