Doi bărbați, tatăl și fiu, sunt bănuiți că ar fi comis o crimă în Bocșa, județul Caraș-Severin, de-o violență rar întâlnită. Sunt acuzați că au lovit cu bâtele și topoarele un adolescent de 17 ani, care a murit la scurt timp la spitalul din Reșița.
Scenele înfiorătoare s-au petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică în orașul Bocșa, județul Caraș-Severin. Un tată și fiul său au condamnat la moarte un adolescent pentru un conflict mai vechi, scrie infocs.ro.
Era sâmbătă seara, când Augustin Varga, un băiat de doar 17 ani, a fost snopit în bătaie, după ce a avut un conflict un adolescent de aceeași vârstă cu el. Tinerii au fost despărțiți de prieteni, însă conflictul mocnit nu a fost înăbușit.
Doi bărbați, tată și fiu, au comis o crimă în Bocșa
Augustin și fratele său, Denis, a mers la casa celui care l-a bătut ca să-i ceară socoteală. Adolescentul violent și tatăl său n-au stat însă la discuții și l-au atacat pe adolescent cu săbii, topoare și băte. Cei doi i-au aplicat zeci de lovituri până când tânărul a intrat în comă. La scurt timp, Augustin s-a stins la spitalul din Reșița din cauza rănilor grave.
Agresorii au fugit apoi de la fața locului, însă a fost identificați de polițiști. Potrivit anchetatorilor, tatăl a mai fost condamnat în urmă cu mai mulți ani pentru acte de violență, urmate de moartea victimei.
Polițiștii și procurorii au deschis, în prima fază, un dosar de cercetare penală pentru lovituri cauzatoare de moarte.