21/11/2024

Cum petrec Paștele foști și actuali sportivi care aparțin de diferite culte religioase. De la Daniel Zafiris, la Alin Jivan și Sabina Cojocar, de la Talida Tolnai, la Neluțu Sabău și Imi Ienei

Cum petrec Paștele foști și actuali sportivi care aparțin de diferite culte religioase. De la Daniel Zafiris, la Alin Jivan și Sabina Cojocar, de la Talida Tolnai, la Neluțu Sabău și Imi Ienei.

Reporterii Libertatea au slalomat cu grijă printre câteva culte religioase, încercând să contureze meticulos, cu grijă, o hartă a  obiecieiurilor de Paște. Am dialogat sincer despre credință cu credinciosii neo-protestanți (creștini după evanghelie, penticostali, baptiști) și cu membri ai Bisericii Catolice reformate, am vorbit cu martori ai lui Iehova, iar la final ne-am privit și pe noi, credincioșii ortodocși.

Daniel Zafiris (47 de ani, fotbal, câștigător al Cupei României cu Petrolul Ploiești în 1995; creștin după Evanghelie). ”Mi-ar plăcea să vorbim despre fotbal, viață, valori, credința, fiindcă suntem înaintea Sfintelor Sărbători de Paști și, dacă acum nu ne gândim la Dumnezeu și la cele sfinte, cand altcândva? Sunt multe de povestit, aș putea scrie o carte despre viața mea, de pe terenul de fotbal și din afara lui. Dar toate au vremea lor și timpul lor”, deschide discuția fostul atacant. Avea doar 28 de ani când s-a decis să înceapă o nouă viaţă, cea a credinţei, fiindcă a înțeles ceea ce Sfânta Scriptura spunea: ”V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu aveți viată veșnică”. De atunci el slujește în biserica evanghelică și imeni nu l-a putut determina să se răzgândească. ”Câteodată, Dumnezeu îi alege pe unii oameni pentru anumite lucrări speciale care necesită un preţ ce trebuie plătit. Şi cred că asta a fost şi în cazul meu. Aşa am simţit eu, o chemare din partea Domnului în a ajuta sportivii, iubitorii de sport și oamenii. în general, să se apropie mai mult de Dumnezeu și să-L urmeze prin credință”, a explicat ”Zafi”, care, la despărţirea de fotbal, a oferit monumentala replică: ”Viaţa fără Iisus Hristos este ca un meci de fotbal fără minge, nu are sens”.

Cum petrec Paștele foști și actuali sportivi care aparțin de diferite culte religioase. Zafiris slujește și dăruiește Noul Testament pentru Sportivi

”Acum coordonez un proiect, intitulat ”Sportivi în Acțiune”, al cărui scop principal este formarea unor sportivi completi, pregatiti atât mental, fizic și spiritual pentru a putea concura cu succes în toate competitiile. În viață și în sport nu ai doar realizări, ci și probleme, necazuri, lupte, accidentări. Viața vine la pachet cu de toate, iar cine crede âi se încrede in Dumnezeu, poate depăși mult mai ușor momentele dificile din viață”, crede Daniel, pastor-asistent la o biserică evanghelică din Iași.

Absolvent al Institutului pentru Educație Fizică și Sport, dar și masterand în Teologie, Zafiris a făcut parte din echipa care a realizat în premieră natională traducerea și tipărirea în limba română a Noului Testament, într-o ediâie specială adresată sportivilor și iubitorilor de sport din România. ”De altfel, în Săptămâna Mare plănuiesc să merg la câtva echipe de aici, din Iasi, să le dăruiesc acest Noul Testament, ca o încurajare atât în plan sportiv, cât și spiritual. Chemarea mea este aceea de a sta de vorba cu oamenii și cu sportivii, și de a incerca să-i ajut să înțeleagă rostul și scopul vieții din perspectiva lui Dumnezeu, așa cum El ne-o descoperă în Sfinta Scriptura. Toți ducem diferite lupte, înfruntăm diferite obstacole în viață, de aceea încurajarea mea pentru toți iubitorii sportului este aceasta: Vrei să fii un învingător? Atunci nu uita că te-ai născut pentru a câștiga nu doar o cupă, un campionat sau o medalie, ci o competiție cu mult mai importantă: competiția vieții. Iar acest lucru nu se poate realiza fără credință în Domnul Isus Hristos, Cel care este Calea, Adevarul și Viața. Fără El, viața este un mare…gol!”.

Noul Testament pentru Sportivi.

Zafiris este pastor asistent într-o mică biserică din Iași.”La bisericuța noastră suntem trei pastori, slujim pe rând. De Paște, va sluji pastorul principal. Însă în duminica următoare după Paște, voi ține o slujbă la Ploiești, acolo unde locuiesc mama și sora mea”, explică Daniel, tată a trei copii: ”Dumnezeu ne-a dăruit trei copii deosebiți: Ioana, Elias și Teodora. Toți au niște daruri și calități frumoase și suntem mândri de ei. Pe linie sportivă doar Teodora, fata cea mai mică, e pasionată de sport si de fotbal”.

Daniel, soția lui, și copiii, Ioana, Elias și Teodora.

Cum petrec Paștele foști și actuali sportivi care aparțin de diferite culte religioase. Fără ouă roșii și iepurași la creștini după Evanghelie, penticostali și baptiști

Legat de Paște, la creștinii după Evanghelie, Daniel spune că ”nu e nici o diferență vis-a-vis de mesajul Sarbatorii, fiindca Mântuitorul Hristos este unul singur, iar noi încercăm să ne ghidțm viața de credința practică, după ceea ce este scris în Cuvantul lui Dumnezeu. Celelalte obiceiuri populare de Paști,ca vopsirea ouălelor, cocoșul sfințit ca sursă de belșug și sănătate, iepurașul,etc… nu le regăsim în Biblie, sunt tradiții mai mult sau mai puțin religioase, tradiții omenești, unele chiar păgâne pe care le-am moștenit de-alungul secolelor. Nu este însă o lege scrisă, că, dacă cineva ar dori să vopseasca ouă de Pasti, să nu poată face acest lucru, atâta timp cât acea persoană înțelege diferența dintre simbol, tradiție și Cuvântul lui Dumnezeu ca autoritate în viața sa. Cel mai important lucru rămâne realitatea din spatele simbolului și anume că Hristos a inviat din morți! Noi pe El îl sărbatorim, fiindcă El este Sărbătoritul”.

Spre deosebire de creştinii ortodocşi, creștinii evanghelici nu au preot, ci prezbiteri, predicatori. De asemenea, nu au icoane şi nici lumânări. Creştinii după Evanghelie nu îşi botează copiii în pruncie, ci la maturitate, atunci când pot mărturisi singuri credința lor în Mântuitorul, potrivit exemplelor din Sfânta Scriptură.

Zafiris spune că l-a descoperit pe Dumnezeu la Iași, ”un centru universitar, un loc istoric, cu multe biserici si mănăstiri”. Adrian Ambrosie (48 de ani), fostul coleg de echipă, acum antrenor la echipa de fete Navobi Iași, antrenor al lotului național de fete U16, și pastor-asistent împreună cu Zafiris în biserica din Iași, i-a daruit prima Biblie. ”Am citit-o și Dumnezeu mi-a arătat că viața nu constă în belșugul sau faima cuiva, ci în a înțelege că Dumnezeu a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piara, ci să aibe viață veșnică”.

”Nu contează cărui cult aparţii atata timp cât tu apartii lui Isus Hristos, iar viata ta se ghidează după învățăturile Sfintei Scripturi. Eu încerc să ajut sportivii şi antrenorii atât în plan sportiv, dar mai ales spiritual, fiindcă aceasta este chemarea mea, darul pe care l-am primit de la Dumnezeu. Un sportiv complet, un om complet, este acela care își fundamentează viața, profesia, totul, pe credința în Domnul Isus Hristos, Cel prin care toți putem fi niște învingători. Și nu doar pentru vremelnicie, ci pentru întreaga veșnicie care ne așteaptă” – Daniel Zafiris

Zafiris a câștigat Cupa României cu Petrolul, în 1995. Fost component al naționalei universitare, s-a retras din fotbal la doar 28 de ani.

Cum petrec Paștele foști și actuali sportivi care aparțin de diferite culte religioase. Alin Jivan cântă în corul bisericesc: ”Învierea Domnului Iisus Hristos are cea mai mare semnificație. Nu suntem o sectă, ci un cult aprobat de Lege”

Alin Jivan (33 de ani, gimnastică, bronz la Mondialele din 2005 de la Melbourne și dublu medaliat cu argint la Europenele de la Volos, în 2006, penticostal) a renunţat la performanţă în 2007, alegând să devină antrenor la secţia de gimnastică masculină a CS Steaua) și să se dedice bisericii. ”Oamenii ne judecă dinainte de a ne cunoaşte, fără a şti cum suntem sau ce vrem. Cred că cel mai uşor este să judeci şi să arăţi cu degetul”, spune Alin, care a îmbrățișat cultul penticostal.

”Avem acelaşi Crez, însă Biserica noastră pune accent pe relaţia personală a omului cu Dumnezeu, fără alt intermediar în afară de Iisus Hristos şi are experienţă cu Duhul Sfânt. Practic nimeni nu ne interzice nimic când vine vorba de ce putem sau nu, să facem. Sunt privaţiuni pe care noi ni le impunem în viaţă doar pentru a ne păstra mintea, sufletul şi trupul curat”, explică Alin.

Alin, Flori și băiețelul lor, Luca Benaia, petrec Paștele la Reșița. ”O să slujesc și eu acasă, la o biserică, în duminica Paștelui. Apoi vom merge la Europenele de la Cluj-Napoca, unde am doi sportivi de la Steaua, Marian Drăgulescu și Vlad Cotuna”, spune Alin.

”Învierea Domnului Iisus Hristos are cea mai mare semnificație. Nu suntem o sectă, ci un cult aprobat de Lege care promovează valorile spirituale şi morale. Apoi nu e adevărat ce spun unii că se stinge lumina şi se fac lucruri ciudate. Nu se întâmplă asta, dimpotrivă se trezesc conştiinţe pentru că în lumina Scripturilor îţi poţi analiza viaţa în mod corect. Şi nu în ultimul rând, nu suntem eretici”, spune Alin care nu ciocnește însă ouă de Paște.

Având un alt talent nativ, cel de cântăreț, Alin, împreuna cu soția lui, Florina, s-a dedicat acestei pasiuni, compunând si interpretând cântece religioase. Soţii Jivan au scos deja trei albume, ”Priveşte în sus”, ”Doar să crezi” şi ”Mă întorc acasă”. ”Atunci când compun mă inspiră experienţele pe care le am cu Dumnezeu, viaţa de zi cu zi, tot ce văd că se întâmplă în jurul meu. Nu judec ceea ce se întâmplă,  doar analizez”, spune Alin.
”Am simţit că nu mai puteam să aduc rezultate internaţionale, apăruseră gimnaştii tineri şi sănătoşi, pentru care era mult mai simplu de progresat.  Nu am regretat niciodată această decizie, iar viaţa frumoasă pe care mi-am construit-o după gimnastică mi-a dat pe deplin dreptate” – Alin Jivan

Alin și Flori Jivan

Alin Jivan cântă minunat!

”M-a invitat un coleg la Biserica Penticostală din Crângaşi. Am ascultat acolo povestea de viaţă a unui om fără braţe şi m-a impresionat că avea o soţie care îl iubea şi doi copii şi era mult mai fericit decât mine. La final, pastorul ne-a spus că se roagă pentru toţi, iar eu mi-am făcut o analiză a vieţii pe care o aveam şi mi-am dat seama că am făcut multe greşeli, că am rănit oameni şi am simţit un regret pe care nu îl mai simţisem. În timpul rugăciunii am simţit o eliberare profundă, o bucurie de nedescris şi m-am simţit absolvit de vină. Am început să am pasiune pentru Dumnezeu, Scriptură, muzică şi Biserică. Credeam şi înainte în Dumnezeu, însă nu la intensitatea de acum. Parcă m-am luminat deodată” – Alin Jivan, botezat penticostal pe 2 decembrie 2007.

Alți foști sportivi penticostali

Sabina Cojocar (31 de ani, gimnastică; fosta campioană mondială în 2001, la Gent, Belgia, trei medalii de aur și două de argint la Campionatul European de la Paris, 2000, s-a dedicat antrenoratului şi cultului baptist. Antrenează la Sibiu, dar cântă întru slava lui Iisus, în corul bisericii penticostale din Sibiu).

”Dumnezeu m-a trecut prin anumite experiențe și mi-a arătat: Uite, așa e mai bine. Pe mine, Dumnezeu m-a convins prin experiențele prin care m-a trecut” – Sabina Cojocar

Adrian Bucur (31 de ani, gimnastică)

În Biserica Penticostală, în Joia Mare are loc Sfânta Împărtăşanie, iar duminica, seara şi dimineaţa, se ţin slujbe în biserică.

”Pentru noi, penticostalii, sărbătoarea învierii Domnului Hristos e cea mai mare sărbătoare. Pentru că fără înviere nu există nimic. Ce trăim acum e doar existenţă, boli şi impozite plătite. Fără învierea Lui, creştinismul ar fi cea mai crudă înşelătorie de pe faţa pământului… Hristos a înviat!”

Mircea Zamfir (31 de ani, gimnastică aerobică, fost triplu campion mondial, sextuplu campion european)

”Eu fac parte dintr-o familie ortodoxă, în care am auzit de Dumnezeu. Tatăl meu îmi pecetluia ideile cu câte o palmă. Și atunci a apărut o contradicție, iar în viața mea s-a format un caracter care a fost bazat pe frică. În familia mea au fost probleme din cauză ca tata asuprea și existau de multe ori certuri. Am avut picioarele strâmbe. Tata, fost atlet, a zis că nu pot ramâne așa, și m-a dat la gimnastică”

Andrei Laza (20 de ani, volei, azi la Arcada Galați, patru medalii de campion, două cu Tomis și două cu Remat Zalău. Dublu câștigător al Cupei României, internațional).

Talida Tolnai (37 de ani, handbal, de cinci ori campioană națională, trei Cupe ale României, City Cup și Cupa EHF, Cupa Turciei, campioană mondială de tineret și Universitară, bronz cu naționala la CE 2010)

”Înainte să mă întorc la Dumnezeu, eu eram un om de rând. Am cunoscut păcatul. Am umblat în lume, am căutat să aflu plăcerile lumii acesteia şi la un moment dat am început să îmi dau seama că nu asta este ceea ce vreau de la viaţă. Dumnezeu este cel care te întăreşte şi te ţine sus în vârful piramidei, fără el nu putem să facem nimic. Nu religia este cea care te mântuieşte, ci Domnul Iisus Christos şi credinţa. Când auzeau că sunt pocăită,  unele colege spuneau că eu vreau să le schimb gândirea, religia. Le-am spus că nu caut lucrul acesta. Le-am îndemnat, însă, mereu să citească cuvântul lui Dumnezeu, din Biblie, pentru că acolo găsesc întrebările pe care mi le puneau. Lor li se pare ceva ieşit din comun că eu, în fiecare zi, citesc din Biblie şi mă rog” – Talida Tolnai

David Lazăr (25 de ani, fotbal, portar la Vejle, Danemarca, fost la Voința Sibiu, Pandurii și FC Botoșani)

”Avem biserici la care ne rugăm Şi credem în Dumnezeu. Respectăm Biblia și ținem post la fel cum țin și credincioții ortodocși. Muncim duminica în schimb față de celelalte religii”

Alti sportivi și foști sportivi

Cum petrec Paștele foști și actuali sportivi care aparțin de diferite culte religioase. Vasile Tofan predică pentru deținuți

Vasile Tofan (49 de ani, box, baptist)

Vasile Tofan visa la începutul anilor ’90 să devină un Cassius Clay al Romaniei. Visa să ajunga primul boxer la categoria super-grea, indiferent de preț. Însa între culmile gloriei și capcanele vieții, diferența era tot mai mica. Ajuns în Germania, a fost racolat de o bandă de raufăcatori, fiind implicat în câteva spargeri. Abia câns a ajuns după gratiile reci ale închisorii a început să-și pună întrebări și să încerce să se îndrepte. A trecut la baptism.O poveste adevărată pe care a sigilat-o între coperțile cărții sale – ”Am fost orb, și acum văd”, dar o și împărtășește deținutilor, în calitate de misionar al unei fundații agreată de Ministerul de Justiție.

”Nu are importanță la ce biserică merg eu. Dacă macar doi-trei deținuți acceptă să abandoneze viața care au dus-o până acum și să se întoarcă la Dumnezeu, înseamnă că am reușit să fac ceva care sa ramana pentru veșnicie” – Vasile Tofan, fost campion național.

Dănuț Ivănică (26 de ani, fotbal, atacant, Sporting Roșiori – liga a treia, fost la FC Argeș, FC Olt, Farul, Delta Tulcea sau FC Baia Mare)

”În România, baptiştii sărbătoresc Paştele conform calendarului ortodox. Trebuie să-i mulțumești lui Dumnezeu și în momentele bune, și în cele rele. Eu sunt doar un creștin care mă încred foarte mult în Dumnezeu”

”Am credința de mic, de la părinți, Dumnezeu ne-a creat pe toți”, spune Dănuț, care nu crede că a fost blestemat: ”Am avut două accidentări grave, ligamentele încrucișate de la genuncchiul stâng și de la glezna stângă, mi-au blocat cariera, dar nu cred în astfel de lucruri”. Poreclit ”Pace”, de la salutul ”Pace ție”, Ivănică a debutat la 17 ani și jumătate la FC Argeș, dar, între timp, echipa a dat faliment. A ratat, la un moment dat, un transfer la Rapid, acum s-a întors acasă, la Roșiori, pentru un ”restart” al carierei. Absolvent de ANEFS, va prelua o grupă de copii ai Școlii de Fotbal deschide de Vali Badea în Teleorman, la Alexandria.

Din anul 1054, când s-a produs Marea Schismă a Bisericii creștine, Paștele se sărbătorește, cu unele excepții, cum este în acest an, la date diferite la catolici și ortodocși. Începând din anul 1582, biserica catolică și cea ortodoxă folosesc calendare diferite. Biserica catolică se ghidează după calendarul Gregorian, în timp ce ortodocșii au păstrat calendarul Iulian.

Cum petrec Paștele foști și actuali sportivi care aparțin de diferite culte religioase. Martorii lui Iehova ai lui Sabău comomorează moartea lui Iisus Hristos, nu Învierea

Pentru Ioan Ovidiu Sabău (49 de ani, președinte de onoare U Cluj, liga a treia), nu este o bucurie să îl feliciți de ziua lui, pe 12 februarie, sau pe 7 ianuarie, de Sfântul Ioan Botezătorul. Ca ”Martor al lui Iehova”, Neluțu nu sărbătorește niciuna dintre aceste zile, astfel că nu are motiv de petrecere și nici să le răspundă tradițional celor care îi transmit ”La mulți ani”. Socotește că ziua lui este în fiecare zi.

Sunt perioade în care, vara, frigiderul fostul mare fotbalist, participant cu naționala României la Cupa Mondială Italia 1990, conține doar pepene roșu și sticle cu apă plată. Sabău (49 de ani) a renunțat la ”carnea roșie” și duce o viață pe care o consideră mai sănătoasă.

Fostul fotbalist de la Dinamo și de la Rapid a intrat în contact cu cultul religios ”Martorii lui Iehova” în perioada în care a jucat pentru formația olandeză Feyenoord (1990-1992).

În Olanda, departe de casă, băiatul timid din Câmpia Turzii, pe care Universitatea Cluj l-a lansat în fotbalul mare, a aderat la principiile celor care i-au bătut la poartă, niște tineri în costum de culoare închisă, veniți pentru a-i prezenta viziunea lor asupra vieții și a morții.

Sabău refuză transfuziile de sânge, acesta fiind motivul pentru catre nu s-a refăcut corespunzător după ce a avut suferit de pe urma unor accidentări în carieră, iar duminica o alocă întrunirilor cu membrii cultului.

De ce Martorii lui Iehova nu sărbătoresc Paștele? Pentru că nu urmează tradițiile omenești, susțin Sabău și oamenii lui.

”Sărbătoarea de Paște din prezent nu se bazează pe Biblie. Isus ne-a poruncit să-i comemorăm moartea, nu învierea. Prin urmare, noi celebrăm comemorarea morții lui Isus în fiecare an. Întrucât obiceiurile de Paște au la bază ritualuri antice ale fertilității, sărbătoarea Paștelui nu este aprobată de Dumnezeu. De aceea, practicarea unor obiceiuri pe care el le dezaprobă este o ofensă la adresa Lui. Noi credem că Isus Cristos este Salvatorul nostru și ne străduim să călcăm cât mai exact pe urmele lui”, detaliază adepții cultului.

”Moțul” se supără pe cei care îl numesc ”pocăit”.

Meciul de fotbal dintre Otelul Galati si Rapid Bucuresti din cadrul etapei a 17-a a Diviziei  la fotbal. In imagine, Ioan Ovidiu Sabau si Mircea Minescu

”Mi-am dat seama că în ce credeam eu iniţial lipsea o bază solidă. Am realizat că învăţăturile moştenite nu erau bazate exclusiv pe Biblie. Am studiat în jur de an şi ceva împreună cu doi martori ai lui Iehova. M-am convins că adevărul este în Biblie şi am hotărât să devin Martor al lui Iehova. Este o credinţă raţională. Am găsit răspunsuri logice la întrebările fundamentale ale vieţii: Care este rostul nostru în lume? De ce îmbătrânim? Ce urmează după viaţă? De ce murim? Există Paradis? Când crezi în cuvântul lui Dumnezeu şi nu în învăţătura subiectivă a unor oameni imperfecţi, devii o persoană echilibrată dacă o aplici. Facem greşeli, dar trebuie să avem nişte principii. În acest fel o persoană devine mult mai sociabilă, mai raţională, mai echilibrată.” – Ovidiu Sabău, care face parte de peste două decenii din cultul religios “Martorii lui Iehova”.

Oana Ban e ”martor” în Cipru

Oana Ban (31 de ani), fostă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004, face parte din cultul Martorii lui Iehova. Imediat după ce s-a retras din gimnastică, Oana a început misionariatul la Cluj-Napoca, alături de soţul ei. De aproape trei ani, Oana şi soţul ei se află în Cipru, unde fac misionariat voluntar.

Romania’s Oana Ban competes on the balance beam during the women’s gymnastics team final at the 2004 Olympic Games in Athens, Tuesday, Aug. 17, 2004. (AP Photo/Amy Sancetta)

Cum petrec Paștele foști și actuali sportivi care aparțin de diferite culte religioase Emerich Ienei, stâlpul reformaților

Fostul selecționer Emeric Ienei (80 de ani), omul care a dus Steala la câștigarea Cupei Campionilor în 1986, este membru al Bisericii Reformate, cunoscută și sub denumirea de Biserica Calvină. Aceasta se remarcă mai ales prin simplitatea obiectelor de cult, în cadrul ei ne­existând icoane, statui sau cruci. Paștele e sarbatorit odata cu Paștele catolic.

În acest an, atât credincioșii ortodocși, cât și cei catolici și neo-protestanți sărbătoresc în aceeași zi Pastele, adică duminica viitoare.

Post-ul Cum petrec Paștele foști și actuali sportivi care aparțin de diferite culte religioase. De la Daniel Zafiris, la Alin Jivan și Sabina Cojocar, de la Talida Tolnai, la Neluțu Sabău și Imi Ienei apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Avocat pentru divort si partaj

Avocat pentru divort si partaj

Avocat Diana Ciocârlan este experta in Dreptul Familiei si are o vasta experienta in Divorturi …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *