23/11/2024

EXCLUSIV/ Laurette a fost țepuită la o prezentare de modă, după ce la final i s-a luat ”darul” înapoi. Scandal pe pulovere!

În timp ce dădea interviuri, Laurette a fost țepuită și a rămas fără puloverele pe care le primise, inițial, pentru prestația sa.

Probabil multe fete tinere, prezentabile, își doresc să strălucească sub lumina reflectoarelor, pe podiumurile de modă.

Nu puține au fost cele care și-au încercat norocul. Pentru unele, Zeița Fortuna a fost cât se poate de darnică, altora însă a uitat să le surâdă. Ei bine, chiar dacă uneori este încântătoare, viața de model nu-i însă întodeauna așa cum pare a fi. Puține sunt manechinele de la noi care fac bani frumoși din cariera pe care și-au ales-o, iar cele ce ajung peste hotare, acolo unde totuși câștigurile sunt destul de substanțiale, pot fi numărate pe degete.

 

 

Cum șansa de a defila pe podiumurile internaționale nu este la îndemâna oricui, tinerele frumușele de la noi, care au au ales drumul spre modeling, se mulțumesc cu micile prezentări ce li se oferă. Fie pe bani puțini, fie cu ”daruri”. Printre ele, uneori, se află și manechine mai consacrate., Și acestea acceptă să defileze chiar și fără onorariu și să primească în schimb haine sau produse. Ca argument în acest sens vine și un eveniment ce a avut loc nu demult, în cadrul căruia a defilat și Laurette.

Celelalte modele au rămas fără onorariu!

După ce și-a făcut treaba, mulatra a căzut victimă colaterală într-un scandal declanșat de patroana unui brand de pulovere și cardigane, nemulțumită de felul în care i s-ar fi făcut promovarea. De supărare, deși fetele care au defilat nu aveau nicio vină, aceasta ”și-a luat jucăriile și a plecat”, cu tot ce-i oferise atât lui Laurette, cât și altor modele.

”Doamna Carmen Grigoriu s-a supărat că nu i-ar fi apărut numele brandului la tv, și de aici a început scandalul, chiar la finalul evenimentului. Modelele mai tinere nu au fost plătite, conform înțelegerii. Laurette a primit, inițial, niște pulovere, așa cum fusese înțelegerea, dar în timp ce dădea  interviuri, acestea i-au fost luate înapoi. Astfel că, ea s-a întors acasă cu mâna goală”, ne-a povestit una dintre persoanele aflate la fața locului.

 

CITEȘTE ȘI:

Laurette a vorbit despre cel de-al doilea copil. “Îmi doresc un băiețel”

Post-ul EXCLUSIV/ Laurette a fost țepuită la o prezentare de modă, după ce la final i s-a luat ”darul” înapoi. Scandal pe pulovere! apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Avocat pentru divort si partaj

Avocat pentru divort si partaj

Avocat Diana Ciocârlan este experta in Dreptul Familiei si are o vasta experienta in Divorturi …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *