Fostul internațional Mircea Dridea împlinește vineri 80 de ani. Dialog memorabil cu seniorul fotbalului ploieștean, ”Mister Petrolul”.

Simbolul fotbalului ploieştean, legendarul Mircea Dridea împlineşte vineri 80 de ani! Dintre aceştia, 65 a fost în fotbal – jucător, doar la Petrolul, unde a ajuns de la 15 ani, ca junior, a debutat în 1956, la prima echipă, jucând până în 1971, apoi a fost antrenor și preşedinte. Acum trăieşte ”cea mai importantă provocare”: este membru fondator și președinte de onoare al clubului din liga a patra care continuă tradiţia petrolistă.

A lucrat în Federaţie, la Comisia de Disciplină, a fost şi observator federal, nu scapă nici un meci pe ”Ilie Oană”, încă ”învaţă” din fotbal, se adaptează vremurilor de acum.

”M-am implicat în acest proiect, Petrolul 52 Ploiești, şi marea realizare a fost vara trecută, când numele nu a dispărut, după falimentul fostei societăţi. Cei 7.000 de oameni din tribune, la primul meci din judeţ, au reprezentat una dintre marile mele bucurii. Mi-aş dori ca, la 80 de ani, să primesc cadou liniştea şi viitorul acestui nume! De fapt, sper să mai văd un meci în Liga I al echipei, să vin la stadion liniştit că va exista ziua de mâine, că povestea aceasta va continua. Pentru mine, fotbalul a însemnat totul, înseamnă totul, mă confund cu acest nume – Petrolul, nu ştiu ce ar fi fost viaţa mea fără el!”.

Fostul internațional Mircea Dridea împlinește vineri 80 de ani. Mândria personală a carierei – cuvintele lui Eusebio

Activitatea de fotbalist a lui Mircea Dridea, sintetizată în cifre şi trofee, este una remarcabilă: 3 titluri de campion, în 1958, 1959 și 1966, o Cupă a României, în 1963, aproape 300 de meciuri în tricoul galben-albastru şi 145 de goluri marcate! Liderul marcatorilor all-time din tabăra ”lupilor”.

Mircea Dridea a evoluat şi pentru naţionala României, unde a bifat 18 prezenţe, marcând de 8 ori, inclusiv Franţei, pe Parc des Princes. A jucat şi împotriva Italiei, Germaniei, Poloniei, Urguayului, Elveţiei, Turciei. A semnat o ”dublă” contra Portugaliei, în meciul de la Bucureşti, din 1965, scor 2-0 pentru ”tricolori”, una dintre amintirile de referinţă ale carierei, alături de victoria cu Liverpool, din Cupa Campionilor Europeni, de la Ploieşti, din 1966.

”Fiecare fotbalist are anumite amintiri de suflet. Pentru mine, foarte importantă a fost aceea că, în programul meciului cu Liverpool, eram caracterizat chiar de marele Eusebio, adversar în meciul cu Portugalia. Se scria acolo că am fost considerat omul meciului de către marele jucător portughez, în jocul disputat împotriva lusitanilor”.

Fostul internațional Mircea Dridea împlinește vineri 80 de ani. Salariu returnat ambasadei, în Maroc!

Dacă ”CV”-ul de jucător al lui Mircea Dridea este ”dedicat” Petrolului, cariera de antrenor a ”seniorului” cuprinde şi experienţe inedite, peste hotare, în Maroc, în Egipt sau Tunisia. Prima dintre ele, în 1983, când Dridea a antrenat pe FAR Rabat – ”detaşat de către Federaţia Română de Fotbal, în baza unui protocol semnat între Ministerele de Externe, de la noi şi din Maroc”.

Dridea spune că  acceptat să plece în Maroc ”din curiozitate, ca să cunosc lumea”, partea financiară reprezentând o poveste greu de înţeles acum. ”Aveam salariu 1.800 $, dar câştigam efectiv doar 12 $ pe zi, undeva la 360 pe lună. Restul, luam de la club, apoi mă duceam şi îi depuneam la ambasada noastră, primeam chitanţă că am depus respectivii bani, pentru că aşa erau regulile PCR-ului. Şi familia primea salariu în ţară, ca şi cum lucram acasă, nu în Africa. Orice abatere de la această regulă echivala cu o mare problemă. Aveam noroc cu studiile superioare, că luam 12 $ pe zi, cei care nu aveau aşa ceva, luau doar 10.

De abia după Revoluţie, când am fost în Egipt, la Alexandria, şi în Tunisia, la Olimpique Medenine – 1997, am putut să aduc acasă toţi banii – câştigam undeva la 2.500 $ lunar. Am trimis bani acasă, soţiei, prin marinarii români de pe vapoare”, îşi aminteşte Dridea, experienţa din Tunisia fiind ultima a carierei, ca antrenor, după care acesta a făcut parte din Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal.

Interesant este că, în România, ultima echipă antrenată a fost Metalul Filipeştii de Pădure, cu care a promovat în Liga a III-a, în sezonul 1995-1996, câştigând barajul cu Foresta Nehoiu.

Fostul internațional Mircea Dridea împlinește vineri 80 de ani. Prietenia cu Mircea Ionescu Quintus

Cariera de fotbalist, mai ales la un asemenea nivel, aduce mulţi prieteni, prietenii, de-a lungul anilor, Mircea Dridea avându-i alături, de exemplu, la meciul de retragere, în octombrie 1971, pe Oblemenco, Florea Dumitrache, Pavlovici şi pe colegii de la Petrolul. Foştii colegi de echipă, rămaşi în viaţă, îi sunt şi astăzi aproape, în fiecare luni, ”seniorii petrolişti” întâlnindu-se în oraşul Ploiești.

Cel mai important prieten i-a fost însă Mircea Ionescu Quintus – cel care, recent a împlinit 100 de ani, Mircea Dridea fiind naşul copilului acestuia, în timp ce Quintus a devenit şi el, ulterior, naş în familia Dridea, botezând doi dintre nepoţii lui Dridea I!

Fostul internațional Mircea Dridea împlinește vineri 80 de ani. Candidat la maestru de şah şi statistician la ITAU!

A doua pasiune sportivă a lui Mircea Dridea a fost şahul, unde a ajuns chiar la titlul de ”candidat la maestru”, una dintre glumele preferate ale acestuia, în concedii, fiind aceea de a juca împotriva prietenilor legat la ochi! Desigur, îi invingea!

Mircea Dridea păstrează şi amintirea primului serviciu – 3 luni încadrat de către fostul președinte al Petrolului, Gheorghe Corvin Urich ca statistician la ITAU!

Urich i-a fost aproape întreaga viaţă, Mircea Dridea păstrând ca amintire ultima poză făcută cu acesta, alături de alţi colegi, în anul 2005, cu puţin înainte ca fostul său mentor să moară.

Petre Dragomir, Cristache, Costică Moldoveanu, Mihai Mocanu, Dincuţă, Minea (contabilul clubului în perioada anilor 60), Virgil Dridea, Fronea, Neicuţescu, Iuhasz şi Mihai Ionescu au făcut poza eveniment din 2005, mulţi dintre aceştia trecând apoi în ”lumea celor drepţi”.

Dridea păstrează atent toate fotografiile dragi lui, cu foştii colegi, pe care nu i-a uitat niciodată. Îşi aminteşte şi data naşterii, la majoritatea, şi cea a deceselor, unde este cazul. Memoria, inteligenţa, voinţa, corenţa gândurilor şi a cuvintelor, 100%, nu ”trădează” deloc vârsta.

Fostul internațional Mircea Dridea împlinește vineri 80 de ani. Petrolul şi familia

”Doamna Dridea” este un personaj foarte important al carierei lui Mircea Dridea. Căsătorit la vârsta de 25 de ani cu Mihaela Popescu – fata colonelului Gheorghe Popescu (activa la Steaua, viitor selecţioner al naţionalei României), sportivă şi ea – campioană la săritura în lungime, în tinereţe. Recunoscută, mai în glumă, mai în serios, drept ”șefa” de către Mircea Dridea, Mihaela i-a fost aproape, la Ploieşti, chiar dacă, prin intermediul socrului, Dridea I a fost ”ofertat” de CCA – Steaua, pentru a trece la Bucureşti.

”Nu am putut trăda Petrolul, pentru tatăl meu, în primul rând. Nici acum nu îl pot abandona, nu îl pot uita, nu pot concepe viaţa mea fără acest nume. Datorez însă foarte mult familiei mele şi cred că întreaga mea viaţă, cariera mea, se datorează şi familiei, de la părinţi la soţie şi la copii. Pe rând, m-au învăţat, înţeles, ajutat, sprijinit”.

IMAGINI DE COLECȚIE

La nici un an, prima poză alături de părinţi şi fratele mai mare

4 ani şi bucuria unei fotografii lângă ”limuzină”!

O familie frumoasă, pe stadionul Petrolul, alături de soţie şi fiica cea mare Dana, azi 52 de ani. ”Nea Mircea” mai are o fată, 49 de ani. Are cinci nepoți.

Fraţii Dridea, Virgil, în dreapta, fiindu-i coleg în marea echipă a Petrolului, câştigătoare a titlului din 66 şi învingătoarea lui Liverpool

În turneul din Indonezia, Sandu Tabarcea făcea pe frizerul, cu doar câteva luni înainte de tragica dispariţie a celui pe care Mircea Dridea l-a respectat, apreciat şi regretat

Mircea Dridea, despre meciurile Petrolul – Liverpool, din CCE 1966-1967 (0-2, 3-1 la Ploiești, 0-2 în rejucarea de la Bruxelles): ”Pentru mine, victoria cu Liverpool și golul meu din meciul de la Ploiești sunt mai importante decât titlurile cu Petrolul. Englezii au rămas sus în ceea ce privește peformanța europeană, au cinci Cupe ale Campionilor. Nu ne-am dat seama atunci, în 1966, de valoarea rezultatului. Cine eram noi, în fond?”.

 

”Englezii au venit într-o marți la Ploiești, iar seara, la antrenamentul de acomodare, președintele lor l-a întrebat pe ”tata” Urich, conducătorul nostru, dacă nu poate să le arate și stadionul pe care se va juca. ”Se va juca aici, stadionul mare e în renovare”, a fost răspunsul genial al lui Urich”.

Mircea Dridea, despre proiectul Petrolul 52 și viitorul Petrolului: ”Trebuia să mă opresc la vârsta asta, dar am zis că e păcat să dispară un club de tradiție din cauza unor bezmetici. Avem speranțe mari, finanțatorul deja a venit, după Paște se va face anunțul oficial. În octombrie, anul trecut, încă ne descurcam, însă acum, fără sprijin, închideam porțile. E vorba de societatea care finanțează și pe Lyon, din Franța, A fost ceva mai complicat, e o societate pe acțiuni, și o Primărie are acțiuni acolo, dar și salariații. Reprezentanții firmei s-au dus la Paris și au luat aprobarea șefilor cei mari. Repet, e un finanțator, nu un investitor care să urmărească un beneficiu imediat, Recunosc, în toamnă, am cerșit, pur și simplu, la unii și la alții, să supraviețuim”.

”Dacă eu sunt optimist, la 80 de ani, că Petrolul va juca din nou în Liga I pe stadionul ”Ilie Oană”, dumneavostră și ceilalți care sunt alături de noi la bine și la rău trebuie să ne susțineți. Vom fi sigur acolo unde am mai fost! Sper să primim marca de la Primărie, pentru că ni se tot pun bețe în roate. Proiectul merge normal, nu regretăm încercarea, suntem aici ca să continuăm tradiția” – Mircea Dridea, președinte de onoare Petrolul 52 Ploiești

”Nu mă mai duc la meciurile din deplasare, încerc să evit emoțiile. Am îmbătrânit, dar tot bou am rămas, cum se zice, pun suflet!”.

Mircea Dridea, despre începuturile în fotbal: ”Fratele meu a ajuns mai repede la Petrolul, la  antrenorul Emil Avasilichioae. Pasau, pasau, dar nu dădau gol: ”Am eu un frate, o să-l chem”, a zis Virgil. Am venit și aici am rămas. Daca aș mai avea 15 ani de 20 de ori, tot fotbal aș face! E un sport-atracție mondială, crează un grup, te invață cum să te comporți în viață. Prin sport am prins și gustul călătoriilor”.

”Jucam, dar îmi vedeam și de școală, am învățat bine, am intrat fără examen la Facultate, în 1954, iar în ultimii doi ani am avut numai note 10. Am terminat Institulul de Petrol și Gaze din București, la utilaj petrolier, cel mai greu profil. Pentru tot ce sunt îi mulțumesc Celui de Sus, părinților care mi-au dat o zestre biologică – nu e ușor să ajungi la 80 de ani și să poți să mergi pe jos, să spui două vorbe, mulțumesc soției și celor două fete ale mele. Mai veneam bufnind acasă, se ascundeau prin casă, că venea ”tata supărat””.

Rețeta succesului lui Mircea Dridea: ”Mulți mă criticau că nu mă duc la restaurant cu ei, dar azi sunt în pământ. Rețeta mea: nu măc culc fără un pahar de vin roșu! Eu am reușit mai mult ca fratele meu, deși Virgil a fost mai talentat din plecare. Am fost mai dârz, mai rău, mai disciplinat. Nea Ilie Oană nu mi-a reproșat niciodată nimic”.

Antrenorii: ”Sunt produsul a doi oameni. Traian Ionescu m-a învățat abc-ul, Ilie Oană a mers câteva litere mai încolo”.

Modele: ”Eram copil, educația pe care o cumpărai era limitată, n-aveai televiziune, ziar”.

Amintirile de la debut: ”Am ajuns repede sus, am jucat finala campionatului național de juniori, ne-a bătut U Cluj cu arbitrii, 2-1 pe Republicii. Am debutat la Petrolul în octombrie 1956, alături de Tabarcea, 2-1 la București, cu Rapid. Am avut șansa ca la seniori să urcăm deodată cinci juniori: eu, Sfetcu, Florea, Tabarcea și George Marin. Jucam alături de Marinescu, Topșa, Bădulescu, Zaharia, ne-au adoptat.. Am avut echipă, unitate sufletească, public”.

Mircea Dridea, la națională: ”Am jucat 23 de meciuri, 2 cu Ungaria, ca București – Budapesta, și două cu Bulgaria, din preliminariile olimpice, n-au fost considerate oficiale. Am rămas cu  18, dintre care 13 în deplasare. Și așa am reușit 8 goluri sub tricolor. La meciurile ușoare, de acasă, jucau Puiu Ionescu și Dumitriu II. Le plăceau lui Eugen Barbu și Fănuș Neagu, doi mari scriitori rapidiști…”.

”Episodul Zurich”. ”A fost noaptea neagră a noastră, dar n-a fost intâmplător. Doctorul ne-a pus ceva în ceai sau lapte. Cu două luni înainte, la Paris, bătusem cu 2-1 Franța, singura victorie acolo, apoi 1-7 cu Elveția, zici că eram căzuți din lună. 6 jucători nu am mai fost chemați la lot. Ni s-a transmis că ne-am făcut de râs, ne-au și amendat cu 4.000 de lei, recuperarea prejudiciului cauzat de cheltuielile cu deplasarea, masa, cazare și avionul. După meci au fost demiși antrenorii, Ilie Oană și Piști Kovacs, președintele FRF, socrul meu Gică Popescu I. Țin minte că, după meci, i-am zis lui Kovacs: ”Piști baci, luați-ne o analiză, ceva, să vedem ce a fost. ”Mircea, nu are rost, ar ieși scandal diplomatic prea mare”, mi-a transmis”.

 

Debut: la natională, 3 goluri la Varșovia, cu Polonia; la Petrolul: în CCE, două goluri în 2-4 cu Wismut Aue, în Cupa Cupelor – golul de la Fener, 1-4.

”Dacă pot să fiu mulțumit, sunt mulțumit de ce am făcut ca jucător. Ca antrenor ești la cheremul altora. Până sâmbătă seară, totul e în regulă, dar sâmbătă noaptea încep aranjamente, vânzările, au fost și vor fi” – Mircea Dridea.

”M-am simțit bine la Ploiești și n-am regretat că n-am plecat. La Dinamo, era Traian Ionescu, cel care care m-a crescut, la CCA, primul antrenor a fost Gică Popescu I, socrul meu”.

Cel mai greu adversari: ”Cel mai dur, cel mai corect, cu care am rămas prieten, a fost dinamvistul Nelu Nunweiller”.

Cei mai buni prieteni din fotbal: ”De Tabarcea, care a murit pe teren, pe 14 iulie 1963, și de Mihai Mocanu am fost mai apropiat decât de fratele meu! Băieți excepționali, fotbaliști mari”.

Ce mai buni atacanți ai epocii lui: ”Mi-a plăcut foarte mult Gică Ene II, fost la Dinamo și la Rapid. Avea un stil de joc asemănător cu al meu, era mai tehnic, dar și puțin superficial, putea să ajungă mai departe. După mine a venit venit Dumitrache, cel mai bun vârf român după 23 august. Dar, la doar 60 de ani, s-a dus. Și Dobrin, și Sandu Neagu…”.

Messi sau Ronaldo? ”Messi! E un fenomen, un om la 1.70 de metri să facă așa ceva cu mingea… Când o atinge, parcă zboară! Și adversarii au teamă, respect. Dacă era în anii 60, îl puneai pe Vasile Alexandru să-i dea una și gata! Și nevasta e moartă după Leo și după Barcelona. Eu sunt cu Liverpool”.

Atacanții de azi: ”E greu să-mi semene cineva, nu comparați Dacia cu Mercedesul. Îmi place urguayanul Cavani. A explodat la PSG după ce a plecat Ibra, parcă prea era servitorul lui. Și Kun Aguero, argentinianul de la City, e printre favoriții mei”.

Pele sau Maradona? ”Pele are nota 10 de la mine, 3 titluri mondiale. Pe Maradona, care are doar un trofeu suprem, nu-l pot suferi ca om. Ca fotbalist e de 9, ca om, de 4”.

”Liga I ar trebui să fie Liga 0-0, să-și schimbe denumirea”.

Hagi sau Dobrin? ”Fără dubii, Hagi! La construcție și în atac erau cam de același nivel, cu puțină culoare pentru Gicu, dar, în apărare, ”Gâscanul” nu făcea nimic”.

Mutu? ”Poate e în primii 20 din România. La Petrolul a început degringolada când a veni. A stricat vestiarul care era condus de Geraldo. A avut calități mari, poate ar fi fost după Hagi și Dobrin dacă profita de ele, păcat”.

Petroliștii din ultimii ani: ”Albin a fost cel mai scump ca valoare de piață, dar n-a prea dovedit multe, a fost fițos. Îi respect pe Pecanha, pe Geraldo, pe Teixeira. Mi-a plăcut Mustivar, a fost primul stranier venit, primul căpitan străin. Chiar l-am văzut anul trecut. Am fost în SUA, trei luni, la fata cea mică. Am făcut un circuit cu mașina, prin 14 state, din Minnesota până la granița cu Mexic. Am trecut și pe la Soni, prin Kansas City, orașul în care joacă acum”.

Selecționerul Daum: ”Ce să facă neamțul, nu are nici o vină, vinovați suntem noi că l-am adus! Cu Danemarca a fost singurul meci al naționalei la care n-am avut nici o speranță. Repriza a doua n-am mai văzut-o atent, când nu-mi place ceva, nu mă mai uit. Am intrat pe net, să mai joc un șah cu un amic virtual din Noua Zeelandă”.

Viitorul lui Hagi: ”E o combinație între un lucru foarte bun, ce ar trebui implementat în cât mai multe locuri, dar și cu faptul că a strâns de voie-de nevoie toți copiii talentați din țară. Uite că nu rezistă Steaua, Astra, Dinamo, dar contează  și cădearea valorilor celorlalți”.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu: ”Nu știe nimic. Mircea Sandu a fost fotbalist, a ajuns in CEx al UEFA. Burleanu e om politic și, mai rău, s-au inconjurat de oameni nepregătiți. Plus că l-a făcut praf pe Hagi. Chiar dacă eu am 80 de ani și Hagi – 50, eu mă ridic în picioare să-l salut dacă Gică trece pe lângă mine. E chestiune de respect pentru ceea ce a făcut în fotbal”.

Ce muzică ascultă: ”Jazz de New Orleans, Louis Armstrong, Nat King Cole, Elvis”.

Hobby-uri: ”Mai joc șah, chiar și noaptea. Nu mai joc cu ăștia mici, te bat, au altă minte. Joc pe net, sunt unele partide la care faci o mutare la două zile. Mai joc și bridge!”.