23/11/2024

Noul președinte al Ecuadorului, imobilizat în scaun cu rotile, promovează terapia prin râs

De la Lenin Moreno, noul președinte al Ecuadorului, imobilizat în scaun cu rotile, se așteaptă să fie șef de stat mai puțin obișnuit. Nu doar pentru că este paraplegic și pentru că este un promotor al terapiei prin râs, dar în principal pentru că este văzut ca un simbol al luptei persoanelor cu dizabilități din toată lumea.

Moreno, în vârstă de 64 de ani, l-a învins, duminică, pe contracandidatul său, omul de afaceri Guillermo Lasso, și își va prelua luna viitoare atribuțiile de șef al statului. Victoria sa este considerată victoria persoanelor cu dizabilități din toată lumea, el fiind al doilea președinte aflat în scaun cu rotile după Franklin D. Roosevelt, care a condus Statele Unite în timpul Marii Depresiuni și a Celui de-Al Doilea Război Mondial din scaunul cu rotile după ce s-a îmbolnăvit de poliomielită.

Lenin Moreno, noul președinte al Ecuadorului a fost împușcat în urmă cu 20 de ani

Povestea lui Lenin Moreno este însă una cu adevărat impresionantă. El a rămas paralizat de la brâu în jos în urmă cu 20 de ani când a fost împușcat în timpul unui jaf. Pe 3 ianuarie 1998, el se afla împreună cu soția sa la cumpărături în momentul în care doi tineri au intrat în tr-un magazin cu un pistol, i-au cerut banii și cheile de la mașină. Moreno a făcut în tocmai cum i-au cerut aceștia, dar unul dintre ei tot l-a împușcat în spate lăsându-l paralizat.

Au urmat câțiva ani îngrozitori pentru el, cu foarte multă durere, dar apoi a decis că orice s-ar întâmpla, vrea să meargă mai departe și pentru a trece peste această perioadă dificilă a început să urmeze terapie prin râs. Deși medicii care îl îngrijeau erau sceptici, după patru ani, Moreno a reușit să meargă singur cu scaunul cu rotile și apoi să își reia munca în domeniul public. De altfel, Lenin Moreno care a studiat Adminsitrație Publică, era director executiv al Federației Naționale pentru Turism a Ecuadorului și director al Camerei de Turism din Pichincha în momentul în care a fost împușcat.

Lenin Moreno, noul președinte al Ecuadorului promovează terapia prin râs

Odată revenit în viața publică Lenin Moreno a decis să-i ajute și pe alții aflați în situația sa și s-a implicat foarte mult pentru a îmbunătății viața persoanelor cu dizabilități atât în Ecuador cât și în toată lumea. A publicat zece cărți de dezvoltare personală și motivaționale, inclusiv una despre terapia prin râs, intitulată ”Râzi, nu fi bolnav”.

În 2007 a devenit vice-președinte al Ecuadorului în timpul mandatului lui Rafael Correa și a fost primul vice-președinte care și-a dus la bun sfârșit mandatul din 1992.

În 2013 secretarul-general al ONU, Ban Ki-moon, l-a desemnat Ambasador special pentru persoanele cu dizabilități. Cu un an înainte fusese pe lista scurtă a nominalizaților Academiei Suedeze pentru premiul Nobel de Pace.

În octombrie 2016, a fost desemnat candidatul socialiștilor la președinția Ecuadorului în locul lui Correa, iar în campania sa electorală a promis să sporească bunăstarea generală a conaționalilor săi și să acorde o atenție specială persoanelor cu dizabilități, mamelor singure, tinerilor și persoanelor în vârstă.

La alegerile din 19 februarie a obținut 39,3% dintre voturile alegătorilor, intrând în turul doi de scrutin, unde s-a duelat cu Guillermo Lasso. Duminică a reușit să obțină puțin peste 51% dintre voturi și a câștigat alegerile.

Post-ul Noul președinte al Ecuadorului, imobilizat în scaun cu rotile, promovează terapia prin râs apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Avocat pentru divort si partaj

Avocat pentru divort si partaj

Avocat Diana Ciocârlan este experta in Dreptul Familiei si are o vasta experienta in Divorturi …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *