Cum slăbește Dana Războiu. Fosta prezentatoare de televiziune a fost tot timpul admiată pentru felul în care arată.
Dana Războiu este una dintre fostele vedete de televiziune care au reușit să cucerească telespectatorii nu doar cu profesionalismul său, ci și felul în care arată.
O prezență cu totul specială și o femeie extraordinar de frumoasă, Dana Războiu a decis să le spună tuturor celor care o urmăresc pe internet, care sunt secretele ei pentru a avea o siluetă perfectă.
„Soluția pe care eu am găsit-o se numește dieta vegană sau veganism. Sunt vegană de puțin timp, din septembrie 2016 si îmi este atât de bine! Am fost o carnivoră feroce, mâncam carne la toate mesele principale, ouă, brânză și iaurt la celelalte. Îi contraziceam pe toți veganii întâlniți în cale, eram mai deșteaptă decât ei, le explicam că fără proteinele animale nu poți face muşchi. Dar s-a întâmplat să stau la o coadă de o oră împreună cu o prietenă pe care nu o mai văzusem de un an și să constat că ea a slăbit mult și arată senzațional pentru ca e vegană de un an. Discuția cu ea m-a prins în acele trei săptămâni de toamnă în care eu fac cură detox. Ţin două cure detox pe an, primăvara când apar urzicile, și toamna.
Detox înseamnă să mănânci doar legume și mi-a trecut prin minte ideea să continui detoxul meu mai mult de trei săptămâni, să văd ce se întâmplă”, a spus vedeta, care anul trecut a împlinit 4 ani de când s-a retras din lumina reflectoarelor.
Cum slăbește Dana Războiu. A dat 6 kilograme jos de când e vegană
„S-au întâmplat următoarele de când sunt vegană:
1.Am slăbit 6 kg
2. Am energie multă. Vitalitate. Am chef de proiecte noi, de o viaţă nouă, am făcut acest blog de exemplu.
3. Mi-a crescut încrederea in mine, parțial și pentru că am slăbit. Știi, feelingul acela când îți rămân jeanșii largi…
4. Sunt mult mai sănătoasă pentru că raportul nutrienți / calorii este foarte mare. Anul ăsta pentru prima dată nu am mai făcut sinuzită iarna și nu am răcit deloc.
5. Am scăpat de adicția de zahăr. Ma drogam cu dulciuri până nu demult.
6. Am scăpat de celulită. Fără tratamente, fără aparate.
Ce mănânc?
Toate legumele pe care le găsesc în supermarket sau piață sub forma de salate, supe cremă, sucuri verzi, sote. Apoi mănânc multe oleaginoase: alune, nuci, semințe de dovleac și floarea soarelui, migdale, fistic. Zilnic mananc linte(rosie, verde su neagra) sau fasole. Fructe, orice tip, dar nu exagerez pentru că au fructoză multă. Le combin cu Iaurt de soya simplu sau de cocos, fără zahăr, de la Mega Image (nu au în toate magazinele) amestecat cu semințe de in si de Chia. Ciocolata neagră 99% sau chiar 100% este la fel de bună la gust ca și cafeaua odată ce m-am obișnuit cu ea și o consum in cantități mari pt ca îmi place și pentru că este sanatoasă, are grăsimi bune și antioxidanți. Mai mănânc ocazional germeni de diverse plante, orez sălbatic și pâine integrală.
Foarte rar mănânc peşte sau fructe de mare. Dieta mea este numită “pescaterian”.
Este dieta sănătoasă pe care o căutam dintotdeauna. Este mai mult decât o dieta de slăbit. Este un mod de viaţă care mie îmi aduce sănătate și fericire. Dacă ai nevoie de ajutor, dacă ai întrebări, dacă vrei să știi mai multe, îți voi scrie cu drag, pentru că eu, ca un Toma necredinciosul, știu exact câte îndoieli am avut înainte de a deveni vegană. Scrieți-mi ce vă interesează și eu voi grupa întrebările si voi scrie articole, care să lămurească și să ajute în primul rând”, a mai spus Dana Războiu, care recent a făcut dezvăluiri despre viața sa.
Post-ul Cum slăbește Dana Războiu. Fosta vedetă TV și-a dezvăluit secretele apare prima dată în Libertatea.ro.