21/11/2024

Semifinala Eurovision România, ultima etapă cu juriu. Ovidiu Anton completează show-ul cu recitaluri

Semifinala Eurovision România, ultima etapă cu juriu, astfel că din 15 rămân 10. Semifinaliştii Eurovision România concurează duminică, 26 februarie, pentru un loc în Finala Selecţiei Naţionale.

Semifinala Eurovision România va avea loc peste câteva zile. Elizé & No Stress, Cristina Vasiu, Tudor Turcu, Ramona Nerra, Instinct, Eduard Santha, Tavi Colen & Emma, Zanga, Ilinka feat. Alex Florea, Alexandra Crăescu, Maxim, D-LEMA, M I H A I, Ana Maria Mirică şi Xandra intră, duminică seară, în semifinala Eurovision România.

Doar zece dintre ei vor merge mai departe în concurs, spre finala din 5 martie. Telespectatorii TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional, TVR Moldova şi cei care urmăresc programele Televiziunii Române online, pe TVR+, vor afla, pe 26 februarie, în direct, de la 20.30, cine sunt cei mai buni dintre cei buni din show-ul prezentat de Iuliana Tudor. Vedeta TVR va fi susţinută, din Camera Verde, de Ioana Voicu şi Dan Helciug, care vor culege impresiile, reacţiile şi emoţiile artiştilor.

Semifinala Eurovision România, ultima etapă, va avea loc în weekend

Pe lângă cei 15 semifinalişti, pe scena Eurovision România urcă membrii trupei SuperChill, una dintre cele mai numeroase, energice şi efervescente trupe de percuţie din România, care promit „cel mai tare show de percuţie din istoria televiziunii naţionale”! Momentul lor, ce va aduce în faţa publicului nu mai puţin de 28 de persoane, cuprinde muzică, dans, acrobaţii, cu participarea unora dintre cei mai buni muzicieni autohoni, precum Nicu Dumitrescu (percuţie), Adrian Tetrade (tobe) sau Paul Bonghez (chitară electrică).

Aşa cum a anunţat, şi Ovidiu Anton, câştigătorul Selecţiei Naţionale 2016, revine la TVR, duminică seară, pe scena Eurovision România. Artistul va susţine un recital electrizant în semifinala competiţiei, când va interpreta, alături de trupa ANTON, cele mai noi piese, dar şi hitul care i-a adus trofeul Eurovision România 2016: Moment of Silence. Pe 26 februarie, juriul format din Paula Seling, Luminiţa Anghel, Ovi Jacobsen, Adrian Romcescu şi Andrei Tudor va avea dificila sarcină de a alege zece finalişti. Misiunea lor se va încheia după ce vom afla numele celor care vor concura în Marea Finală. Câştigătorul Selecţiei Naţionale va fi desemnat exclusiv de public, prin televot, în finala din 5 martie.

 

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

ȘTIREA MEA/Daniel Sandu, cel mai premiat regizor de la Gala Gopo, merge cu metroul

”Dovadă de normalitate. Cel mai premiat regizor la Premiile Gopo circula prin București cu metroul” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *