23/11/2024

Nicolae Guță i-a văzut sânul necrozat lui Beyonce de România. Îngrozit de drama prin care trece fosta lui iubită

Nicolae Guță i-a văzut sânul necrozat lui Beyonce de România. Manelistul a fost devastat de felul în care arată fosta lui iubită.

Beyonce de România, care de-a lungul anilor, și-a refăcut din bisturiu mai multe părți ale corpului, a devenit cunoscută grație relației amoroase pe care a avut-o cu manelistul Nicolae Guță, împreună cu care are o fetiță, Anais.

În ultima perioadă, blonda a trăit o adevărată dramă. În urma unei operații pe care și-a făcut-o la sâni, unul dintre aceștia s-a necrozat.

„Ușor-ușor mi s-a închis rana, mi s-a uscat. Apoi într-una dintre zile mi s-a deschis din nou rana, începuse pielea să se macine. Aveam o bacterie. Am  mers la o doamnă doctor care lucrează la microscop și mi-au găsit streptococ, stafilococ auriu…

În acest moment vreau să mă operez și să îmi scot tot: sâni, fese, tot. Nu mai pot. De trei luni umblu numai la doctori. Și oasele mi le simt moi. Îmi e frică să stau singură în casă, să nu pățesc ceva.
O soluție ar fi să îmi ia de jos, din zona organelor genitale, pentru că pielea e aceeași culoare și pentru că e mai tare. Și e nevoie de asta pentru reconstrucție”, a declarat ea.

Nicolae Guță i-a văzut sânul necrozat lui Beyonce de România: „Mi-e frică să nu pățească și fata mea ceva”

Nicolae Guță a mers acasă la fosta lui iubită, Beyonce de România după ce a văzut la TV cum arată sânul necrozat al acesteia.

Manelistul a fost îngrozit de felul în care a ajuns să arate ex-iubita lui.

„Am venit la ea după ce am văzut imaginile. Este mama copilului meu. Mi-e frică să nu pățească și fata mea ceva. Îmi pasă de Mădălina, e mama copilului meu. Dacă e ea bine, e și fetiță mea. Oricând poate să se complice starea ei și să aibă alte probleme”, a spus Nicolae Guță în cadrul unei emisiuni de la Kanal D.

„N-am vrut să-ți spun, să nu te mai supăr și pe tine. Fata e OK. Dacă vrei să-ți arăt, hai să mă ajuți să mă bandajez. Uite, nu mai am mamelon”, i-a spus Beyonce de România.

„Nu mă îndoiesc. Fata este foarte OK. De câte ori am venit am găsit-o bine. Problema e cu stafilococ, streptococ, Doamne ferește să nu contacteze un virus din asta și fata. Acum ai acolo gaură? Ce ai acolo? Doamne, tu nu mai ai mamelonul asta. Doamne, să te acoperi. Nu mai pot să mă uit, să stau. Ferească Dumnezeu…Nu am crezut că este atât de grav. Nu mă așteptam la chestia asta. Îmi pare rău, din inimă îți spun. Nu este un om cu suflet rău. Mi-a dovedit acest lucru. Are grijă de aia mică, se comportă că o mamă.

Sunt foarte mulțumit de cum a crescut-o pe fata mea, cum e educată. Doamne ferește de ce are acolo, zici că a fost tăiată cu cuțitul. Doamne Dumnezeule, dacă am văzut așa ceva”, a mai declarat Nicolae Guță.

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Andreea Marin a plecat la New York. Cine se află alături de ea. “Fotograful meu personal”

Andreea Marin a plecat la New York împreună cu fetița ei. De altfel, nu este …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *