Scene de coșmar în urma unui accident în Radovan, județul Dolj. Cinci persoane au fost grav rănite, luni dimineață, după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod.
UPDATE 9:12: Doi bărbați și două femei au murit, în urma accidentului care s-a produs în localitatea Radovan. Un alt bărbat a fost transportat în stare gravă cu elicopterul SMURD la Spitalul din Craiova. Din primele informații, șoferul mașinii ar fi preluat pasageri care făceau autostopul.
sursă foto: ISU Dolj
La fața locului intervin mai multe forțe de intervenție precum pompierii de la Descarcerare Segarcea, Detaşamentul 1 şi 2 Craiova, un echipaj de salvare, dar şi echipaje de poliţie.
„Se pare ca un autoturism care se deplasa din direcția Calafat către Craiova, șoferul a pierdut controlul asupra direcției și a lovit un cap de pod. Polițiștii sprijină echipele SMURD în acordarea primului ajutor. Se urmărește fluidizarea traficului în zonă, circulandu-se pe o singură bandă”, a declarat Amelia Barbu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
Un elicopter SMURD a fost trimis la locul nenorocirii pentru a survola zona în care s-a produs accidentul. Din primele informații, două femei și trei bărbați au fost răniți grav, după ce au rămas încarcerate în mașina distrusă.
Potrivit medicilor, una dintre victime a intrat în stop cardio-respirator, trei sunt inconștiente, iar o alta este conștientă.
Citește și EXCLUSIV/ Legătură indestructibilă dincolo de moarte. Andreea Berecleanu: “Îl visez pe tata foarte des, în fiecare noapte aproape!”
Post-ul UPDATE: Patru morți și un rănit într-un accident înfiorător în Dolj. O mașină a lovit violent un cap de pod, în apropiere de Craiova apare prima dată în Libertatea.ro.