Cu palmele îndreptate spre cer și lacrimi în ochi, aproximativ două milioane de pelerini au ajuns la Mecca din întreaga lume pentru a-i cere lui Dumnezeu iertare și îndrumare în ziua de vârf a pelerinajului de Hijj.
Mulțimea masivă de oameni s-a adunat la muntele Arafat, locul în care Profetul Muhammad și-a spus ultima predică acum mai bine de 1.400 de ani, pentru a petrece ziua în rugăciune și contemplare.
„Sperăm că Allah ne va ierta păcatele și sperăm să avem un nou început cu Dumnezeul nostru”, a spus Khaled Ahmed, un pelerin de 47 de ani din Egipt, citat de AP.
În predica sa, profetul ia chemat pe urmașii săi să-și plătească datoriile, să se ferească de Satana, să facă cinci rugăciuni zilnice, să postească în timpul lunii Ramadanului și să facă fapte de caritate. De asemenea, i-a îndemnat pe cei care au mijloacele financiare să efectueze pelerinajul la Mecca cel puțin odată în viață. El a reamintit, de asemenea, închinătorilor drepturile pe care le au femeile și a spus că nici un grup etnic sau rasă nu are superioritate față de altul.
Pelerinii prezenți în aceste zile la Muntele lui Mahomed s-au adunat din peste 160 de țări din întreaga lume, și sunt îmbrăcați toți în haine albe aproape identice, care sunt menite să simbolizeze unitatea printre musulmani, umilință și egalitate înaintea lui Dumnezeu.
Citește și: 20 de ani de la moartea prințesei Diana | Viața lui Lady Di, în imagini
Post-ul Două milioane de musulmani au ajuns la Mecca pentru pelerinajul de anul acesta apare prima dată în Libertatea.ro.