În această vară, la Sibiu a fost pus la punct ”Circuitul de artă stradală”. Pe lângă piețele centrale ale orașului, turiștii și localnicii pot admira 3.500 mp de opere plastice.
Operele unor artiști necunoscuți marelui public și care vor să rămână așa – motiv pentru care semnează cu pseudonime ca Pisica Pătrată – sunt punctul de atracție al celui mai nou și original tur de oraș care a fost realizat în țara noastră. Turul este denumit oficial “Circuitul de Artă Stradală” și poate fi realizat fie pe bicicletă, durează în jur de două, cu tot cu popasuri pentru fotografii, fie pe jos.
De ce este aparte
Pe scurt, circuitul presupune vizitarea 48 de opere stradale, realizate pe pereții unor școli sau blocuri, care se întind pe 3.500 de metri pătrați de ziduri pictate. ”Turul de Artă Stradală de la Sibiu s-a născut din dorința de a arăta turiștilor și alte zone ale orașului, nu doar centrul istoric. Circuitul este un instrument foarte bun cu care operatorii de turism pot lucra, Sibiul aliniindu-se astfel puținelor mari orașe ale lumii precum Paris, Berlin, Londra, Bristol sau New York, care se pot mândri cu un astfel de tur”, spune Florina Vlad, Art Director al Sibiu International Street ART Festival. Practic, turistul este scos din Piața Mare și Piața Mică a Sibiului, unde sunt zonele de terase și pus să se plimbe prin zonele necunoscute ale orașului. Florina recunoaște că pentru moment, turiștii ezită să opteze pentru această formă de plimbare și preferă tot o scurtă promenadă între piețele Sibiului. Aceasta susține că artiștii care au realizat lucrări sunt artiști bine cotați în acest moment.
Emoții pe pedale
Operele din cadrul turului sunt de-a dreptul emoționante. De la îmbrățișarea model 3D a unei familii până la reprezentarea Laikăi, cățulul trimis de sovietici în spațiu în 1957, sunt lucrări care nu pot să nu scoată un Wow sau o pauză îndelungată de fotografiat.
Ale lucrări care merită admirate: muralul lui Recis, cel mai mare ca dimensiune – 140 mp, realizat pe un zid lateral al Liceului Economic ”George Barițiu”. O altă școală care își așteaptă elevii la toamnă cu o adevărată galerie de artă în aer liber este Liceul Pedagogic, cu șapte lucrări, urmată de Școala Generală nr. 21, cu patru murale, și Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” – cu două lucrări.
Post-ul ”Circuitul de artă stradală” vrea să bată Piața Mare. Turiștii care ajung la Sibiu pot admira zeci de opere stradale apare prima dată în Libertatea.ro.