24/11/2024

Un campion mondial și unul european la Raliul Perla Harghitei!

Un campion mondial și unul european vor fi prezenți la Raliul Perla Harghitei: Simone Tempestini și David Botka!

Ediția aniversară cu numărul 25 a Raliului Perla Harghitei, a cincea etapă a sezonului din Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2017, se va desfășura între 14-15 iulie la Odorheiu Secuiesc și pe traseele din județul Harghita.

Punctul de maxim interes al întrecerii îl reprezintă cu siguranță duelul celor doi campioni din 2016. Pe de o parte Simone Tempestini, campion mondial FIA J-WRC și dublu campion național care concurează pe un Citroen DS3 R5, respectiv pilotul maghiar David Botka, campion european FIA ERC, revenit la Harghita după o absență de 1 an pe un model Skoda Fabia R5.

Dar lupta pentru podium se anunță foarte strânsă, pe lista de start fiind prezente numai puțin de șase modele cu specificație R5, un record până în acest moment pentru o etapă de campionat național.

42 de echipaje la Raliul Perla Harghitei

42 de echipaje sunt în total prezente pe lista de înscrieri în CNR Dunlop, inclusiv din străinătate, la care se adaugă alte 5 echipaje în Campionatul de Raliuri pentru Vehicule Istorice, respectiv 13 echipaje în CNR2.

”Sunt foarte încântat că vom avea la start 60 echipaje, doi campioni de nivel mondial și că David Botka va fi prezent din nou la Harghita. Cred că odată cu schimbarea datei, care face din raliul nostru unul deosebit de important în economia luptei pentru puncte, cât și prin schimbarea suprafeței de concurs avem acum toate ingredientele pentru un adevărat spectacol automobilistic în care publicul va putea vedea pe aceleași probe speciale cele mai noi mașini de raliu, specificație R5, dar și veterane de peste 40 de ani” –  Csaba Ferencz, organizator.

Organizat de Clubul Sportiv Maxx Racing, Raliul Perla Harghitei aniversează un sfert de secol de prezență pe scena motorsportului românesc.

Program Raliul Harghitei

Raliul Perla Harghitei va avea un traseu de asfalt 100% și va include 12 probe speciale cu o lungime totală de 123 kilometri.  Startul festiv se va da joi începând cu ora 20.00 în Piața Marton Aron din Odorheiu Secuiesc, iar antrenamentele oficiale sunt programate vineri 13 iulie, între orele 8:00 și 13.00 în apropierea localității Forțeni.

Raliul începe vineri 14 iulie la ora 14.30, prima zi incluzând trei probe speciale. Prima, Bucin, în lungime de aproape 30 km este și cea mai dificilă din întreg raliul. De la ora 19.00 este programată proba Super Specială ”ARPAD DIETRICH” desfășurată pe un nou traseu din centrul municipiului Odorheiul Secuiesc.

Ziua a doua, sâmbătă 15 iulie, incepe de la ora 8.30 și are un traseu cu  o configurație de tip buclă din trei probe de clasament, care se repetă de câte trei ori. Punctul de maximă atracție este cea de-a treia probă a acestei bucle, Lueta de 13,7km lungime, care la cea de-a treia trecere are și rolul de Power Stage. Aceasta înseamnă că piloții vor primi puncte suplimentare în funție de locul ocupat la finalul acestei probe, puncte care se adaugă la cele obținute în clasamentul general.

Citiți și Simone Tempestini a câștigat Raliul Moldovei

Bogdan Marișca e campion în premieră la Raliul Aradului 2017

 

Post-ul Un campion mondial și unul european la Raliul Perla Harghitei! apare prima dată în Libertatea.ro.

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Avocat pentru divort si partaj

Avocat pentru divort si partaj

Avocat Diana Ciocârlan este experta in Dreptul Familiei si are o vasta experienta in Divorturi …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *