23/11/2024

Corina Bud recunoaște de ce a devenit așa nonconformistă. Principiile ei sunt clar. “Am fost prea mult timp privite ca…”

Corina Bud recunoaște de ce a devenit așa nonconformistă. După ce toată lumea a cuzat-o că exagerează cu aparițiile excentrice, interpreta a postat un mesaj pe contul de socializare, în care explică foarte clar, care este punctul ei de vedere în privința bărbațiolor și a femeilor.

Corina Bud recunoaște de ce a devenit așa nonconformistă, postând un mesaj pe contul de socializare, care lasă loc de interpretări. Nu de puține ori, vedeta a șocat cu aparițiile ei ieșite din comun.

Corina Bud recunoaște de ce a devenit așa nonconformistă, în ultima vreme

„Trăim într-o lume în care am fost prea mult timp privite ca “obiecte”, dar vremurile s-au schimbat. Fete curajoase din toată lumea care demonstrează, luptă, fac lucruri uimitoare ne învață mereu că nu mai trebuie să ne mulțumim cu a fi “breloc”, că ține doar de noi să ne eliberăm de etichete, de presiunea de a fi …cuminți, dragălașe, soții, supuse și tot timpul ascunse după false rețete ale feminității”, a scris Corina pe Internet.

Corina și-a revenit complet după despărțirea de omul de afaceri Nelu Bud și, deși în momentul de față singurul bărbat din viața ei este Robin, fiul ei, cântăreața radiază de fericire. „Fac sport, mă bucur de lucrurile simple din viața mea, mă preocup foarte mult de Robin și el îmi face viața foarte frumoasă. Lucrez la un album nou, lucrez la piese pentru piața internațională, cât și pentru România, fac foarte multe lucruri frumoase care-mi plac și de care mă bucur și atunci pot să radiez. Am motive să fiu bucuroasă”, ne-a declarat Corina, completând că viața de femeie singură îi priește destul de mult.

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Fosta soție a lui Andrei Gheorghe, mesaj cutremurător după moartea acestuia. “Iubitul meu care nu mai ești aici…”

Fosta soție a lui Andrei Gheorghe, mesaj cutremurător după moartea acestuia. Petruța Gheorghe a scris …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *