23/11/2024

Andrei Aradits s-a apucat de yoga. „Am o soție yoghină, știe mușchii în latină”

Andrei Aradits s-a apucat de yoga. Juratul de la emisiunea „Te cunosc de undeva” face asta la îndemnul partenerei sale de viață.

Andrei Aradits, pe care telespectatorii  îl văd în fiecare sâmbătă la show-ul „Te cunosc de undeva”, a urmat exemplul soției, Andreea, și a început să practice yoga.

“Am soție yoghină, știe mușchii în latină… La început, am asistat-o cu o oarecare spaimă, pentru că am avut senzația că se rupe. Am încercat un pic, în glumă, pentru că sunt destul de țeapăn și doar autoironia te salvează când te pui în poziții contorsionate, dar a fost o experiență mai prietenoasă decât mă așteptam. Mi-a plăcut! Mi-e teamă să zic că m-aș apuca serios de yoga, pentru că echivalează cu o promisiune. Prefer să continui să practic, așa, neserios”, a declarat Andrei Aradits, care este tătic.

“Momentul în care am reușit să-l conving pe Andrei să încerce yoga a echivalat cu o mare victorie pentru mine. E foarte încăpățânat și, în general, preferă să încerce alte activități decât cele pe care le practic eu. Probabil ca să evite competiția?”, a adăugat Andreea Aradits care, în prezent, predă cursuri de yoga.

Yoga și-a făcut loc în viața familiei Aradits relativ recent

„Andrei e „de vină” pentru această nouă pasiune a mea. El mi-a spus să caut ceva ce-mi place. Din una într-alta, după nenumărate alergări prin parc, le-am propus prietenelor să încercăm yoga. Habar n-aveam ce urmează. Am avut un profesor indian de la care am învățat foarte multe, îmi place să practic și îmi place să predau”, spune Andreea. La rândul său, Andrei povestește cum a reacționat atunci când a aflat că soția sa vrea să încerce așa ceva. „Da, m-a surprins, pentru că e o soție constant surprinzătoare. Și, nu, nu m-a surprins pentru că atunci când se apucă de ceva nu se lasă. Eu sunt încăpățânat. Ea e tenace. Sunt trăsături aparent asemănătoare, diferența e scopul final”, a adăugat juratul, care, în urmă cu ceva timp, a povestit despre prima sa experiență cu o fată.

Deși a încercat în repetate rânduri să-și convingă soțul să facă sport, abia acum Andreea a reușit.

“Am încercat să-l conving să alerge în parc. Nu-i place, nu vede rostul. La sală merge pentru că stă de vorbă cu cei care se află acolo sau bea cappucino. (râde) La yoga însă nu-l slăbesc din ochi. Am ales o secvență relaxantă pentru el: practică împreună cu niște prieteni foarte dragi, atmosfera e destinsă și caldă și chiar bănuiesc că îi place pe bune!”, conchide Andreea Aradits.

 

Substanta antirugina Kelfos

Despre gzn

Gazeta Natională a fost infiintată in anul 2009 la initiativa domnului Ciocarlan Radu, Manager General si unic actionar. GZN.ro este unul dintre cele mai active site-uri pentru Romania.

Recomandam si

Andreea Marin a plecat la New York. Cine se află alături de ea. “Fotograful meu personal”

Andreea Marin a plecat la New York împreună cu fetița ei. De altfel, nu este …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *